Ministerul Afacerilor Externe (MAE)îi avertizează pe românii care se află, tranzitează sau care doresc să călătorească în Franța că sindicatele care grupează majoritatea fermierilor din această ţară au anunţat blocaje ale accesului în Capitală pentru luni, începând cu ora 14.00, pe o perioadă nedeterminată.
„Astfel, fermierii din departamentele Aisne, Aube, Eure, Eure-et-Loir, Ile-de-France, Marne, Nord, Oise, Pas-de-Calais, Seine-et-Marne, Seine-Maritime şi Somme intenţionează să blocheze toate axele principale spre Paris, pentru o perioadă nedeterminată. La rândul lor, fermierii din departamentul Lot-et-Garonne au anunţat că intenţionează să se deplaseze cu tractoarele la aceeaşi dată, pentru a bloca piaţa de interes naţional din localitatea Rungis, de lângă Paris (departamentul Val-de-Marne)”, se precizează într-un comunicat al MAE.
În această perioadă sunt posibile blocaje şi în alte zone din Franţa.
Protestele au început de vinerea trecută, când agricultorii și fermierii au adus la Paris remorci cu bălegar pe care le-au descărcat la porțile instituțiilor publice.
Totodată, TIR-uri cu legume și fructe aduse din străinătte, inclusiv din Spania, au fost oprite iar marfa răsturnată pe asfalt și zdrobită cu roțile tractoarelor.
Cetăţenii sunt sfătuiţi să urmărească informaţiile privind traficul rutier pe pagina internet oficială Accueil – Bison Futé (bison-fute.gouv.fr).
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33147052966 şi +33147052755.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel:
* Consulatul General al României la Paris: +33680713729;
* Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;
* Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;
* Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet paris.mae.ro, cgparis.mae.ro, lyon.mae.ro, marsilia.mae.ro, strasbourg.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte că românii care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.