Candidata de extremă dreapta la președinția Franței Marine Le Pen susține degeaba un așa-zis Frexit, deoarece relatează aproape trei sferturi dintre francezi sunt împotriva ieșirii din zona euro și întoarcerii la franc, potrivit Reuters.

Potrivit unui sondaj realizat de institutul Elabe și publicat vineri în Les Echos, circa 72% dintre francezi sunt împotriva renunțării la moneda unică europeană și revenirii la o monedă națională, iar 44% sunt “ferm opuși” unei astfel de evoluții.

Marine Le Pen – plasată constant pe primul loc în intențiile de vot în primul tur de scrutin prezidențial, însă dată perdantă în turul decisiv – a afirmat că dorește organizarea unui referendum cu privire la apartenența Franței la Uniunea Europeană și ieșirea țării sale din eurozonă, cu introducerea unui nou franc francez.

Pe de altă parte, sondajul arată că francezii nu sunt prea entuziaști față de situația actuală a UE, 37% dintre cei intervievați apreciind că apartenența la clubul celor 28 are “mai multe dezavantaje decât avantaje”.

Ceva mai puțini, 31%, au fost de părere că avantajele primează, iar 32% au spus că părțile bune și cele rele sunt la egalitate.

Sondajele de opinie indică înfrângerea Marinei Le Pen în alegerile prevăzute pentru 23 aprilie și 7 mai de către candidatul centrist Emmanuel Macron sau de către conservatorul Francois Fillon.

author avatar
Madalin Bulf
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version