Aflată într-o vizită la Ankara (Turcia), cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a anunţat că va solicita ajutorul NATO în criza imigranţilor.

merkel 2

Acţiunea oficială se va petrece în timpul reuniunii NATO ce va avea loc săptămâna aceasta, la Bruxelles. Solicitarea cancelarului german va fi însoţită de una identică formulată de autorităţile de la Ankara, în condiţiile în care Turcia susţine că nu mai reuşeşte să facă faţă. În plus, la reuniunea NATO se va discuta şi situaţia generală din Siria, ţară grav afectată de un război civil.

“Vom profita de întâlnirea miniştrilor apărării din NATO pentru a discuta în ce măsură NATO poate ajuta în materie de supraveghere pe mare în vederea susţinerii activităţii Frontex (Agenţia europeană de supraveghere a frontierelor) şi a pazei de coastă turceşti”, a fost mesajul transmis de Angela Merkel.

Între timp, criza imigranţilor a făcut noi victime. Cel puţin 33 de persoane şi-au pierdut viaţa, luni, când două ambarcaţiuni improvizate au fost spulberate de ape în Marea Egee. Imigranţii încercau să ajungă pe apă din Turcia în Grecia.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version