Incident incredibil petrecut, joi la prânz, în zona turcească a mării Negre.

“Liman”, una dintre cele mai cunoscute nave ruseşti de supraveghere, s-a scufundat după ce s-a lovit de o navă togoleză plină cu animale.

Inaugurată în anii ’70, Liman avea staţie radar, un detector hidroacustic şi alte echipamente specializate pentru descoperirea de nave şi submarine, dar nu a putut evita impactul cu nava cargo togoleză care plecase din portul Midia Năvodari şi trebuia să ajungă cu animalele în Iordania.

Toţi cei 78 de membri ai echipajului de pe Liman au fost recuperaţi în viaţă, Federaţia Rusă trimiţând la faţa locului mai multe nave militare şi un avion Antonov 26.

Conform jurnaliştilor ruşi, nava Liman s-a scufundat după ce a fost lovită sub nivelul apei, iar Dmitri Medvedev, premierul Rusiei, a primit, deja, un mesaj de regret din partea lui Binali Yildirim, premierul Turciei.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version