Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat miercuri seara că ţara sa a „trecut la ofensivă” și a avertizat că „orice membru al Hamas este un om mort”.
„Hamas este Daesh (acronimul arab al grupării Stat Islamic) şi îi vom zdrobi şi distruge aşa cum lumea a distrus Daesh”, a adăugat el, într-un prim discurs solemn în prezenţa membrilor cabinetului său de război, format împreună cu rivalul său din opoziţie, Benny Gantz.
Ministrul apărării, Yoav Gallant, a insistat că „vom şterge Hamas de pe faţa Pământului”.
Numărul persoanelor strămutate în acest teritoriu dens populat cu 2,3 milioane de locuitori a crescut, până la sfârşitul zilei de miercuri, “cu încă 75.000 de persoane şi a ajuns la 338.934”, a indicat biroul ONU, într-un comunicat dat publicităţii joi.