Parlamentul din Ungaria a aprobat marţi, cu 138 de voturi “pentru” şi 6 voturi “împotrivă”, legea ce prevede plasarea în centre de detenţie a migranţilor solicitanţi de azil.

Măsura fusese suprimată în 2013, la presiunile exercitate de Uniunea Europeană şi Înaltul comisariat al ONU, dar repusă pe tapet din cauza numărului mare de migranţi stabiliţi în Ungaria.

Migranţii vizaţi de această măsură vor fi plasaţi în aşa-numitele “zone de tranzit” stabilite la graniţele Ungariei cu Serbia şi Croaţia.

Anul trecut, aproape 30.000 de migranţi au depus cerere de azil în Ungaria, însă doar 425 au obţinut azil. Cei mai mulţi dintre cei aproape 30.000 de migranţi şi-au continuat drumul spre vestul Europei.

Anul acesta, Ungaria a primit deja în jur de 350 de solicitări de azil în primele două luni. 

Aflat în spatele acestei legi controversate, premierul Viktor Orban a precizat că “dacă se consideră că această măsură este împotriva dreptului european, atunci puteţi spune despre mine că sunt împotriva Uniunii Europene. Principalul meu obiectiv este protejarea cetăţenilor maghiari”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version