Parlamentul European a adoptat, marți, rezoluţia care susţine aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen.

Votul final va fi la Consiliul Uniunii Europene, până la sfârşitul anului 2022, însă va fi nevoie de o decizie cu unanimitate.

Iohannis, despre Schengen: „E bine să fim realiști”. Mark Rutte: „Olanda nu este în principiu împotrivă; trebuie stabilit în MCV”

Rezoluţia, adoptată cu 547 voturi „pentru”, 49 împotrivă şi 43 de abţineri, a primit vot favorabil din partea tuturor europarlamentarilor români prezenți. 

Prin această rezoluție, Parlamentul European cere Consiliului Uniunii Europene să ia toate măsurile necesare pentru a adopta ca, până la sfârşitul anului 2022, decizia asupra admiterii României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie. Acest lucru ar trebui să asigure eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre în prima parte a anului 2023.

Constatând că spaţiul Schengen este “una dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene”, eurodeputaţii critică faptul că statele membre nu au luat încă o decizie privind admiterea Bulgariei şi României, deşi cele două ţări îndeplinesc de mult timp condiţiile necesare.

Menţinerea controalelor la frontierele interne este discriminatorie şi are un impact negativ asupra vieţii lucrătorilor mobili şi a cetăţenilor, potrivit eurodeputaţilor. Obstrucţionarea importurilor, a exporturilor şi a liberei circulaţii a mărfurilor din porturi dăunează, de asemenea, pieţei unice a Uniunii Europene.

În prezent, toate statele membre ale UE, cu excepţia Bulgariei, Croaţiei, Ciprului, Irlandei şi României, fac parte din spaţiul Schengen. Acesta include, de asemenea, state care nu sunt membre ale blocului comunitar european (Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein).

Parlamentul European a cerut constant ca Bulgaria şi România să fie pe deplin admise în spaţiul Schengen, de exemplu în rezoluţia din 2018 pe această temă, în rezoluţia din 2020 referitoare la situaţia spaţiului Schengen în contextul pandemiei de COVID-19 şi într-un raport din 2021 privind funcţionarea spaţiului de liberă circulaţie.

Dezbaterea pe acest subiect a avut loc tot la Strasbourg, în sesiunea plenară din 3-6 octombrie, când majoritatea eurodeputaţilor au cerut statelor membre să recunoască faptul că Bulgaria şi România îndeplinesc criteriile Schengen şi că ar trebui admise în spaţiul european de liberă circulaţie cât mai curând posibil.

Preşedinţia cehă a Consiliului Uniunii Europene a anunţat, prin vocea ministrului afacerilor europene Mikulas Bek, că va căuta ca la summitul din luna decembrie să se obţină unanimitatea cu privire la aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen.

De partea sa, vicepreşedintele Comisiei Europene pentru promovarea modului nostru de viaţă european, Margaritis Schinas, a reamintit că cele două ţări au îndeplinit de mult timp criteriile tehnice pentru aderarea la Schengen, lucru recunoscut încă din 2011. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version