Parlamentul European (PE) se reuneşte la Strasbourg într-o nouă sesiune plenară, între 22-25 aprilie, iar una dintre temele dezbătute va fi atacul fără precedent al Iranului asupra Israelului. 

Este programată adoptarea primului act comunitar al UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor. Noile reguli au ca scop prevenirea violului şi creşterea gradului de conştientizare cu privire la consimţământ, în timp ce mutilarea genitală feminină şi căsătoria forţată vor fi incluse drept infracţiuni conform legislaţiei UE. Actul mai prevede accesul victimelor la justiţie şi la asistenţă medicală. Dezbaterea este programată la 23 aprilie, iar votul la 24 aprilie.

P 24 aprilie, eurodeputaţii urmează să aprobe noi norme pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale lucrătorilor pe platforme online (Directiva privind lucrul pe platforme). Noile norme, deja convenite de Parlament şi de Consiliu în februarie 2024, urmăresc să garanteze că lucrătorii pe platforme online au un statut profesional corect clasificat şi să ia măsuri împotriva activităţii independente false. De asemenea, Directiva reglementează, pentru prima dată în Uniune, utilizarea algoritmilor la locul de muncă. Astfel, o persoană care lucrează pe platforme nu poate fi concediată pe baza unei decizii luate de un algoritm sau de un sistem automat de luare a deciziilor: platformele trebuie doar să asigure supravegherea umană a deciziilor importante care îi afectează în mod direct pe lucrătorii de pe platforme. Platformelor li se va interzice totodată prelucrarea anumitor tipuri de date cu caracter personal, mai notează site-ul https://www.europarl.europa.eu/.

La 23 aprilie, PE va vota o revizuire specifică a politicii agricole comune (PAC) a UE, pentru a reduce sarcina administrativă şi pentru a conferi fermierilor o flexibilitate mai mare. Revizuirea PAC modifică normele pentru trei “condiţionalităţi” de mediu pe care fermierii trebuie să le îndeplinească pentru a primi finanţare. Aceasta oferă, de asemenea, mai multă flexibilitate ţărilor UE pentru a acorda derogări de la standardele PAC, dacă există probleme legate de aplicarea lor şi probleme cauzate de condiţiile meteorologice extreme. Fermele mici, cu o suprafaţă mai mică de zece hectare, ar fi exceptate de la controale şi sancţiuni dacă nu respectă normele PAC. Ca răspuns la protestele recente ale fermierilor, preşedintele Comisiei pentru agricultură a trimis Comisiei Europene, la 20 februarie, o scrisoare în care a identificat şase domenii în care sunt necesare acţiuni concrete şi imediate pentru a aborda dificultăţile cu care se confruntă fermierii.

De asemenea, în 24 aprilie, eurodeputaţii vor purta dezbateri cu privire la atacul Iranului asupra Israelului, urmând ca la 25 aprilie să adopte o rezoluţie în acest sens. În contextul participării la Consiliul European din 17-18 aprilie 2024, preşedinta PE, Roberta Metsola, a afirmat că atacurile fără precedent ale Iranului cu drone şi rachete asupra Israelului reprezintă o escaladare majoră, ce riscă să producă încă şi mai mult haos în Orientul Mijlociu.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version