BIDEN = 306, Trump = 232!

În urmă cu câteva minute, actualul vicepreședinte al SUA, Mike Pence, cel care a prezidat ședința extraordinară a Camerelor Reunite pentru confirmarea votului pentru prezidențiale, a anunțat că Joe Biden este noul șef de la Casa Albă.

Astfel, după o zi ce va rămâne în istorie drept  una neagră pentru ideea de democrație americană, la Washington, în miezul nopții, la ora 3.45, Mike Pence „a dat cu ciocanul” punând capăt luptei lui Trump pentru obținerea celui de-al doilea mandat.

Confirmarea a avut loc după un 6 ianuarie bulversat de un asalt asupra Congresului, comis de câteva sute de americani susţinători ai preşedintelui Trump, care, împreună cu acesta, nu acceptă rezultatul scrutinului din 3 noiembrie 2020.

Descinderea a avut un singur scop: procesul de Confirmare a lui Biden să fie oprit, iar acuzațiile lui Trump de fraudare să fie acceptate ca fiind reale!

Scene șocante la Washington: Susținătorii lui Trump au invadat Capitoliul. Stare de asediu

Şeful poliţiei din Washington DC, Robert Contee, a anunţat că patru persoane au murit şi 52 au fost arestate în timpul protestelor violente desfăşurate miercuri la Capitoliu.

Trump nu își recunoaște înfrângerea, dar le cere susținătorilor să plece de la Capitoliu: „Mergeți acasă în pace”

author avatar
Mircea Popescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version