Prezentă la Bratislava (Slovacia), pentru a participa la summit-ul european, Angela Merkel, cancelar al Germaniei, a avut puterea să recunoască, pentru prima dată după Brexit, că “Uniunea Europeană este într-o situație critică”.

Angela-Merkel1

În viziunea cancelarului german, Uniunea Europeană are trei probleme ce trebuie rezolvate urgent, respectiv problema imigranților, problema securității și, mai ales, problema trasării conturului unei europe post-Brexit.

”Suntem într-o situație critică. Trebuie să arătăm prin acțiunile noastre că putem face mai bine. Este clar că avem probleme la nivel de securitate, lupta împotriva terorismului, cooperarea în domeniul apărării și chestiunile referitoare la creșterea economică și locurile de muncă. Mesajul de la Bratislava trebuie să fie: Vrem să cooperăm și să soluționăm problemele care există în Europa. Este vorba de a arăta prin fapte că putem deveni mai buni”, a fost mesajul transmis de Angela Merkel, înainte de a da ochii cu ceilalți șefi de stat prezenți la Bratislava.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version