Adjunctul ataşatului militar în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, Alexey Grishaev, a fost declarat persona non grata pe teritoriul României, sub acuzația de spionaj, astfel că va fi expulzat.

Vladimir Putin

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că decizia a fost luată având în vedere că „activităţile şi acţiunile sale contravin prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961″.

Convenția de la Viena prevede, între altele, că personalul diplomatic nu are dreptul să se angajeze în activități de spionaj.

Aceste elemente au fost comunicate părţii ruse, luni, cu prilejul convocării la sediul MAE, din dispoziţia ministrului Bogdan Aurescu, a ambasadorului Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, se mai informează în comunicat.

Alexey Grishaev era la post în România din septembrie 2018, potrivit MAE.

România se află la prima expulzare a unui oficial rus, la doar câteva zile după ce Polonia, Cehia, Slovacia și Bulgaria au adoptat măsuri similare și cu o zi înainte de ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), convocată de președintele Klaus Iohannis pe tema comportamentului Rusiei în regiune.

Amintim că Rusia a efectuat un exercițiu militar în Crimeea, săptămâna trecută.

Rusia își retrage trupele din zona Mării Negre, după exercițiul militar
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version