Poliţia bulgară a reuşit, la sfârşitul săptămânii trecute, una dintre cele mai mari capturi de droguri din istoria acestei instituţii.
Nu mai puţin de 423 de kilograme de heroină au fost descoperite într-un camion care avea ca destinaţie Olanda. Camionul cu droguri a fost descoperit chiar la graniţa Bulgariei cu România, astfel că heroina urma să intre la noi în ţară prin punctul de trecedere Vidin-Calafat.
Conform presei bulgare, drogurile, cu o puritate de circa 70% şi o valoare estimată la circa 36 de milioane de euro, erau împărţite în 400 de pachete şi mascate sub egida unui transport de plăci de teracotă.
Drogurile proveneau din Iran şi ajunseseră în Bulgaria prin Turcia. Interesant este că nu este prima dată în acest an când se înregistrează un asemenea caz.
În urmă cu mai mult de o lună, poliţiştii bulgari au mai capturat un camion cu 214 kilograme de heroină care proveneau, de asemenea, din Iran şi urmau să ajungă în Polonia.