Întreg vestul Europei vorbeşte despre grupul de români care a participat la o petrecere din provincia spaniolă Leon şi apoi a dispărut fără a plăti consumaţia.

Peste 120 de persoane au participat la o aşa zisă petrecere de botez. Românii au plătit un avans de doar câteva sute de euro, iar la final ar mai fi trebuit să plătească în jur de 3.000 de euro, dar oamenii s-au făcut nevăzuţi într-un interval de cel mult un minut.

Românii au părăsit restaurantul în ritm de dans, s-au urcat în maşini şi au dispărut. Cei câţiva angajaţi ai localului care au încercat să-i oprească au fost ameninţaţi că vor fi călcaţi cu maşinile.

Poliţia a demarat o anchetă şi s-a stabilit că românii au mai dat o astfel de lovitură la un restaurant aflat la circa 10 kilometri de celălalt local.

Acolo ar fi fost o aşa-zisă petrecere de nuntă la care au participat circa 200 de persoane, iar paguba a fost şi mai mare, în jur de 12.000 de euro.

“Dansau, iar brusc au dispărut. Peste 100 de oameni au plecat într-un minut”, a fost mesajul transmis de unul dintre afaceriştii păgubiţi.

Între timp, însă, poliţia spaniolă anunţă că l-a reţinut pe cel care ar putea fi chiar şeful grupului de români. Bărbatul s-a dat drept tatăl ginerelui, respectiv naşul băiatului botezat când a închiriat cele două localuri pentru petreceri.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version