Premierul Marcel Ciolacu va merge în vizită de lucru în Republica Federală Germania, împreună cu ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, timp de două zile, marți și miercuri, înainte de ședința CSAT care va avea loc joi.

Din delegaţie mai fac parte ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea, deputatul Ovidiu Ganţ, membru al Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale, Victor Negrescu, europarlamentar şi consilier onorific al prim-ministrului, reprezentanţi ai Cancelariei prim-ministrului.

Pe agendă sunt întrevederi cu Olaf Scholz, cancelarul german, atât în format tete-a-tete, cât şi în plenul delegaţiilor, urmate de o conferinţă comună de presă, informează Guvernul.

Apoi, Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Germania şi va depune o coroană la Memorialul Holocaustului din Berlin.

Miercuri, Ciolacu va avea o întrevedere cu Katrin Goring-Eckardt, vicepreşedintele Parlamentului german, şi cu parlamentari din principalele grupuri politice.

De asemenea, prim-ministrul va participa la întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai industriei de apărare.

„Cooperarea dintre România şi Germania are un potenţial semnificativ, pe care am convingerea că îl putem valorifica şi mai mult în interes reciproc. Germania este cel mai important partener comercial al României, fapt ce constituie o bază solidă pentru intensificarea relaţiei noastre bilaterale şi oferă perspective reale de dezvoltare pe care ne dorim să le concretizăm cât mai curând posibil”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version