Instalat nu de mult în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon a început să-şi facă de cap.

pavelfilip

A atacat în mai multe rânduri România, s-a vizitat cu Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, şi a anunţat că una dintre măsurile pe care vrea să le ia în viitorul apropiat este să rupă acordul de asociere cu Uniunea Europeană, fiind nemulţumit de modul în care respectiv acord a fost negociat în favoarea ţării sale.

Totuşi, miercuri seara, Dodon a primit o palmă zdravănă tocmai din partea lui Pavel Filip, premierul Republicii Moldova. Acesta a precizat că exclude ruperea acordului de asociere cu Uniunea Europeană în condiţiile în care “acel acord înseamnă modernizarea ţării şi creşterea nivelului de trai al cetăţenilor”.

În plus, Filip anunţă că “ne-am propus să intensificăm dialogul cu partenerii străini pentru a-i informa de paşii întreprinşi în ceea ce priveşte aplicarea acordului. Abia aşteptăm următoarea reuniune a Consiliului de asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, reuniune ce noi preconizăm că va avea loc în martie”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version