Liderii Platformei DA (Nastase), grupul de iniţiativă al Maiei Sandu, PSRM (Dodon) şi Partidul Nostru (Usatii), partide pro-rusești, au anunţat că vor continua protestele joi dimineaţă începând cu ora 09.00 – 10.00, ca să obţină declanşarea alegerilor anticipate, scrie Agora.md. Ei au demonstrat marţi seară împotriva votului de încredere dat de noua majoritate parlamentară premierului Pavel Filip.

protest chisinau
sursă foto B1tv

UPDATE ora 20.00: Circa 10.000 de protestatarii se află joi seara în fața Reședinței de Stat, unde scandează “Vrem anticipate!” și “Noi suntem poporul”.

Anterior, liderii protestatarilor de la Chișinău au ieșit de la ședința cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, anunțând că au obținut promisiunea acestuia privind întrunirea majorității parlamentare joi seară sau vineri dimineață, astfel ca până vineri la ora 12:00 să vină cu un răspuns la cererea protestatarilor de anulare a votului pentru guvernul Pavel Filip și organizarea de alegeri anticipate, informează Jurnal.md și Agora.md.

UPDATE ora 15.00: Alina Gorghiu, copreşedintele Partidului Naţional Liberal, a anunţat că speră ca Guvernul de la Chişinău va face tot posibilul pentru detensionarea situaţiei şi evitarea haosului. “Republica Moldova trebuie să rămână pe calea stabilităţii şi să evite alunecarea spre haos. Stabilitatea Republicii Moldova este foarte importantă pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului. Este nevoie de linişte la graniţele României şi la graniţele UE”, a fost mesajul transmis de Alina Gorghiu.

UPDATE ora 12.00: Preşedintele Nicolae Timofti face apel la calm. Vlad Țurcanu, purtătorul său de cuvânt, a demisionat după ce a rcunoscut că a “dezinformat mass-media, fără să vrea”, cu referire la ceremonia de depunere a jurământului de către noul executiv, transmite IPN.

“Am făcut declarații pentru trei posturi de televiziune cu privire la amânarea depunerii jurământului pentru o altă zi. Aceea era poziția oficială până la ora 22:00. După cum cunoașteți, s-a decis ulterior ca jurământul să fie depus în seara zilei de ieri (miercuri — n.r.)”, a afirmat el, joi, într-o conferință de presă.

UPDATE 21 ianuarie ora 9.00: Comisarul european pentru politică de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn, a salutat învestirea noului guvern de la Chișinău și a promis sprijin financiar european de ‘îndată ce FMI își va da acordul’, relatează Europa Liberă.

Chemare la “armistiţiu”

Liderul Platformei DA, Andrei Nastase, i-a chemat pe liderii politici Igor Dodon si Renato Usatii la un “armistitiu”. “Trebuie sa uitam de culori politice, sa ne unim si sa curatim tara de banditi”, a spus el.

Tot joi dimineata, la ora 10.00, presedintele Parlamentului, Andrian Candu, a chemat liderii protestatarilor la discutii.

UPDATE 21 ianuarie, ora 8.00: Circa 13 persoane au fost rănite în cursul ciocnirilor dintre protestatari și forțele de ordine – 5manifestanți și opt polițiști.

A fost grav agresat liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, care a fost lovit cu pumnii și i-a fost spart capul. A ieșit cu capul însângerat din mulțime, potrivit imaginilor video, și Chiril Moțpan, lider al Platformei ‘Demnitate și Adevăr’.

Chiar dacă învestirea noului guvern la Chișinău este percepută de către unii ca un pas spre normalizarea situației, o bună parte a electoratului moldovean și a clasei politice consideră că noul executiv va fi controlat de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc, una dintre figurile politice cele mai contestate în Republica Moldova.

proteste la chisinau
<strong>Haos la Parlamentul de la Chișinău<strong>

UPDATE ora 23.50: Membrii Cabinetului Filip au depus jurământul în faţa preşedintelui Timofti, în ciuda protestelor.

UPDATE ora 20.30: Deputaţii au ieşit din Parlament pe o galerie secretă. Jurnaliştii aflaţi în clădire nu sunt lăsaţi să se apropie de geamuri.

Protestatarii au ocupat etajul 1 al clădirii. Poliţia a operat o reţinere. În jurul Parlamentului au fost aprinse 3 focuri de tabără, semn că demonstranţii nu vor pleca prea curând.

Peste 1.000 de persoane protestează miercuri seara în faţa Legislativului de la Chişinău, împotriva votului de încredere dat premierului Pavel Filip.

Manifestatia este organizata de partidele pro-ruse conduse de Igor Dodon si Renato Usatii, precum si de Platforma Demnitate si Adevar, care cer dizolvarea Parlamentului si organizarea alegerilor anticipate.

Liderul Platformei DA Andrei Nastase a venit la un moment dat in fata protestatarilor si le-a cerut sa se retraga si sa nu devasteze sediul parlamentului, dar nu a fost ascultat. Potrivit lui Andrei Nastase deputatii si membrii cabinetului de ministri ar fi parasit pe ascuns sediul parlamentului. Oamenii scandeaza “Noi nu cedam”, “Acum ori niciodata”, “Afara”, transmite Radio Chişinău.

Pavel Filip, premier la Chișinău

Cu votul a 57 de deputaţi din majoritatea parlamentară nou formată, Parlamentul de la Chişinău a dat, miercuri, votul de încredere Guvernului condus de Pavel Filip (PD), anunta Unimedia.info.

La aflarea veştii, sute de manifestanti s-au adunat in fata cladirii Parlamentului, cerand anularea votului.

Şedinta specială a durat doar o jumatate de oră, din cauza protestelor şi din interior: deputaţii socialişti au blocat tribuna centrală şi nu i-au permis premierului desemnat să-şi prezinte programul. Permanent au contestat legitimitatea sedintei de investitura, invocand grave incalcari de procedura.

Băsescu: Nu văd un motiv de instabilitate

“Parlamentul, în momentul de faţă, are capacitatea să desemneze şi să numească prin vot un nou preşedinte. Nu văd un motiv de instabilitate. Însă poate să apară, dacă acest guvern nu ia urgent măsuri. Prioritare sunt bugetul şi sursele de finanţare. Veniturile nu acoperă cheltuielile Republicii Moldova. În primul rând, politic, trebuie susţinută Republica Moldova la Bruxelles, pentru stabilirea încrederii de a se îndrepta către vest. Un suport politic major”, a declarat Traian Băsescu, într-o intervenţie telefonică la B1Tv.

El a adăugat ce este necesar să facă România: “Diplomaţia noastră trebuie să lucreze şi în cazul bilatetral, nu doar la Bruxelles. Trebuie reluate discuţiile şi văzut care e nevoia de finanţare şi proiectele de ineterconectare energetică. E nevoie de efort politic şi diplomatic consistent”.

Apel la calm de la Ambasada SUA şi Delegaţia UE

În urma intensificării protestelor, Ambasada SUA la Chişinău și Delegația UE au transmis un mesaj în care au făcut apel la calm şi la dialog între autorităţi şi protestatari.

dacian_ciolos

Guvernul Cioloș sprijină Guvernul Filip

“Așteptăm cât mai repede un guvern instalat cu un program de guvernare care, sperăm noi, să includă reformele care sunt așteptate de cetățenii Republicii Moldova – de luptă împotriva corupției, de eficientizarea statului, proiecte care să relanseze economia. România este gata să ajute Republica Moldova și din punct de vedere diplomatic, și din punct de vedere economic, dar așteptăm să avem avem guvernul, să vedem programul de guvernare și să putem începe discuțiile concret”, a spus premierul Dacian Cioloș într-o conferință de presă la Ambasada României de la Paris, transmite Agerpres.

Premierul și-a exprimat speranța ca ”lucrurile să se înscrie pe făgașul normal cât mai repede”. ”Eu pot să transmit din partea Guvernului român că România este alături de Republica Moldova”, a adăugat Dacian Cioloș.

Intervenția MAE

“Îndemnăm la calm şi facem apel la toţi actorii politici din Republica Moldova să acţioneze cu toată răspunderea pentru desfăşurarea procesului democratic de învestire în funcţie a Guvernului Pavel Filip, Guvern care a obţinut votul de încredere al Parlamentului legitim de la Chişinău. Doar în felul acesta parcursul democratic, stabilitatea şi obiectivele pro-europene ale Republicii Moldova pot fi urmărite şi îndeplinite fără sincope, spre beneficiul tuturor cetăţenilor ţării”, se arată într-un comunicat al Ministerului român de Externe.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version