Guvernul de la Chișinău, învestit în urmă cu 5 luni, a picat, marți, în urma unei moțiuni de cenzură înaintată de socialiștii președintelui Igor Dodon, după ce premierul proeuropean Maia Sandu a decis să modifice legea procuraturii. 

Maiei Sandu a declarat, după votul decisiv al deputaților Partidului Socialiștilor și Partidului Democrat fondat de oligarhul Vlad Plahotniuc (63 dintre cei 101 de parlamentari): “Mi-aș fi dorit să facem mai multe pe reforma justiției. Aș fi vrut să avem adoptată legea justiției, dar nu există voință politică pentru lucruri serioase. Noi o să continuăm să muncim pentru oameni, să luptăm pe baricade și la Guvern, dacă ne-ar fi fost oferită această posibilitate. Acum trebuie să scăpăm de următoarea urgie care se conturează și încearcă să acapareze instituțiile statului. Noi suntem pentru reforma justiției și problema a fost că Igor Dodon și PSRM nu au susținut reforma justiției. Nu avem să discutăm altceva cu oameni care nu sprijină cea mai importantă reformă”.

Guvernul Maia Sandu își va exercita atribuțiile în calitate de Guvern în exercițiu, până la formarea unui nou Executiv, dar va îndeplini numai funcţiile de administrare a treburilor publice.

Președintele Igor Dodon va chema la consultări partidele parlamentare, pentru formarea unei noi majorități, care să voteze un nou Guvern. În caz că nu se va reuși acest lucru timp de trei luni, Dodon este obligat să declanșeze alegeri anticipate.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version