Vineri dimineață, în a 9-a zi de invazie a trupelor lui Putin în Ucraina, centrala nucleară Energodar din regiunea Zaporojie, cea mai mare din Europa, a fost bombardată și capturată de ruși, iar incendiul izbucnit a fost stins.
Serviciul de urgenţă ucrainean a anunțat că echipele de intervenţie au fost împiedicate inițial de trupele ruse să stingă incendiul. Ulterior însă, li s-a permis accesul la locul unde izbucniseră flăcările.
Focul a cuprins o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi.
„Atacul nu s-a soldat cu nicio victimă, a adăugat Serviciul de urgenţă, pe contul său de Facebook.
„Securitatea nucleară este acum garantată”, a afirmat pe Facebook Oleksandr Staruh, şeful administraţiei militare a regiunii Zaporojie.
Nivelurile de radioactivitate au rămas neschimbate la situl centralei, care numără şase reactoare nucleare şi furnizează o mare parte din energia Ucrainei, a anunţat, la rândul său, Agenţia Internaţională de Energie Atomică (AIEA), potrivit căreia niciun echipament „esenţial” nu a fost avariat.
AIEA „îndeamnă la încetarea forţei şi avertizează asupra unui mare pericol dacă reactoarele sunt lovite”, a notat pe Twitter organizaţia.