Scutul antirachetă amplasat de americani la Deveselu continuă să dea fiori reci Rusiei.

Ultimul care s-a revoltat împotriva acestei mutări este Georgi Borisenko, reprezentant al Ministerului rus de Externe.

Borisenko se ocupă de departamentul pentru America de Nord din cadrul Ministerului respectiv şi se declară dezamăgit de faptul că “SUA şi România pun umărul la încălcarea Acordului Forţelor Nucleare Intermediare”.

Borisenko este de părere că se încarcă Acordul respectiv, semnat în 1987, prin amplasarea la sol, în România şi Polonia, a unor lansatoare interzise.

“Statele Unite ne acuză de patru ani că încălcăm ceva, dar nu au adus nicio dovadă în afară de câteva imagini neclare de pe Google Earth. În schimb, ei încalcă Acordul Forţelor Nucleare Intermediare cu ajutorul României şi Poloniei. Pentru că plasarea la sol a lansatoarelor respective este interzisă de Acord. Ele pot fi instalate doar pe nave. Considerăm că tot ce se întâmplă este o ameninţare directă la adresa noastră şi vom lua măsuri corespunzătoare”, a fost mesajul transmis de diplomatul rus.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version