Dacă şefii UE continuă să caute soluţie, cu juma de gură, pentru a rezolva problema imigranţilor, autorităţile de la Moscova se pregătesc, deja, să cânte prohodul Uniunii Europene.

sursa foto expunere.com
sursa foto expunere.com

Într-o intervenţie avută în presa locală, un înalt ofiţer al armatei ruse a ţinut să precizeze că “Franţa şi Belgia vor deveni, foarte repede, state musulmane”. Asta chiar şi în ciuda măsurilor sporite de securitate luate după atentatele de la Paris.

Mai mult, partea rusă susţine că în orice moment este posibil orice “pentru că este imposibil să ai securitate absolută împotriva terorismului”.

Ruşii recomandă “aplicarea legii cu severitate şi manifestarea unei intoleranţe faţă de actele de huliganism” pentru a se evita pe cât posibil ca ţările din vest să devină musulmane.

De asemenea, ofiţerul rus, pe care presa locală îl identifică drept Anatoli Vladimirovici, consideră că “să mizezi pe lichidarea Statului Islamic pentru a evita atentate teroriste viitoare este o mare iluzie, după ce autorităţile franceze au lăsat să se dezvolte un teritoriu favorabil teroriştilor timp de ani de zile”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version