Fostul preşedinte al Franței, Nicolas Sarkozy, a fost pus sub acuzare într-un nou dosar de corupție, după ce în alte două a fost condamnat deja la închisoare, în primă instanță.

Alături de Sarkozi, sunt cercetați penal în acest ultim dosar 12 colaboratori 12 foşti oficiali, pentru ”corupţie pasivă” şi finanţarea ilegală din Libia a campaniei sale electorale

Parchetul financiar francez a declanșat urmărirea penală față de Sarkozi (68 ani), pentru „ascunderea deturnării de fonduri publice, corupţie pasivă, finanţarea ilegală a campaniei electorale şi conspiraţie în vederea comiterii unei infracţiuni pasibile de o pedeapsă de 10 ani de închisoare”.

Astfel, Sarkozy i-ar fi lăsat cu bună ştiinţă pe colaboratorii săi apropiaţi şi intermediari să „acţioneze pentru a obţine sau a încerca să obţină” de la regimul condus de Muammar Gaddhafi „sprijin financiar în vederea finanţării campaniei sale electorale din 2007″, în valoare de mai multe milioane de euro.

Pe 17 mai, Curtea de apel din Paris urmează să se pronunţe în dosarul „ascultărilor”, în care Sarkozy a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani de închisoare, din care unul cu executare, pentru corupţie şi trafic de influenţă.

Totodată, din noiembrie va fi judecat apelul în dosarul Bygmalion, legat de finanţarea campaniei sale prezidenţiale din 2012, pentru care Sarkozy a fost condamnat la un an de închisoare cu executare, în primă instanţă.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version