Autorităţile americane au luat o nouă decizie extrem de controversată în legătură cu primirea vizitatorilor din 10 ţări.

Călătorii care ajung în SUA din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord nu vor mai avea ocazia să transporte dispozitive electronice la bagajul de mână.

Oamenii vor fi obligaţi să-şi lase în bagajul de cală eventuale aparate foto, camere video, laptop-uri, tablete sau console de jocuri electronice pe motive de securitate, respectiv pentru că aceste dispozitive ar putea ascunde bombe.

Pasagerii vor avea voie să aibă asupra lor doar câte un telefon mobil. Deocamdată nu se ştie exact care sunt cele opt ţări vizate sau ce companii aeriene sunt afectate, însă primii care au recunoscut că vor fi supuşi acestor interdicţii sunt reprezentanţii companiei Royal Jordanian Airlines, companie ce are cartierul general în Iordania şi legături cu patru aeroporturi nord-americane, New York, Chicago, Detroit şi Montreal.

Americanii au luat această decizie după ce în urmă cu o lună un islamist Al Shabab a urcat la bordul unui avion al companiei Daallo Airlinesc cu o bombă ascunsă într-un laptop.

Avionul a decolat de pe aeroportul din Mogadishu, capitala Somaliei, dar a fost readus rapid la sol, iar explozia produsă de dispozitivul respectiv a făcut ca doar posesorul bombei să fie ucis. Însă dacă avionul apuca să se ridice la o altitudine mai mare, în mod sigur ar fi fost distrus complet de explozia produsă.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version