Programul postului de televiziune CNN a fost perturbat timp de mai bine de o oră, joi noaptea, după ce birourile sale din New York au fost evacuate de poliție, în urma unui apel ce anunța amplasarea a cinci bombe în clădirea Time Warner Center, relatează Reuters.
 
Foto Wikimedia Commons
 

Zeci de polițiști au verificat clădirea, etaj cu etaj, mai bine de o oră, însă nu au găsit nimic suspect, astfel încâd au dat undă verde pentru reluarea activității puțin după miezul nopții. 

Toate vehiculele și traficul pietonal au fost blocate de poliție, a declarat Hubert Reyes, detectiv al poliției din New York. 
Apelul a venit după ora 22:00 iar rețeaua de știri a trecut pentru scurt timp la programele pre-înregistrate, înainte de a da imagini live, cu angajați și trecători care stăteau în spatele baricadelor poliției din fața clădirii.

Biroul CNN din Time Warner Center a fost evacuat și în luna octombrie, după ce a fost descoperit un pachet care conținea un dispozitiv exploziv adresat fostului director al CIA, John Brennan.

 
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version