Autorităţile franceze anunţă, vineri, că un român a evadat dintr-un penitenciar din oraşul Pau.

Bărbatul, a căruit identitate nu a fost dezvăluită, a profitat de faptul că a fost pus la serviciile generale ale închisorii, fiind considerat de încredere şi trecut în echipa care se ocupa de curăţenia penitenciarului.

Într-un moment în care a fost pus să scoată gunoiul în afara instituţiei, românul a profitat şi a luat-o la fugă. Paznicul care îl însoţea nu a mai reuşit să-l prindă.

Culmea este că românul mai avea de stat după gratii doar pentru câteva luni, fiind pe finalul perioadei de ispăşire a pedepsei. Acum, pe el îl aşteaptă ani grei de închisoare pentru evadare.

Bărbatul a fost dat în urmărire naţională. Românul fusese încarcerat iniţial pentru că a participat la mai multe spargeri date pe teritoriul Franţei.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version