Mii de persoane au protestat miercuri seară în fața Parlamentului Ungariei, încercând să oprească adoptarea ”legii sclaviei”, care mărește de la 250 la 400 pe an numărul orelor suplimentare pe care le pot pretinde angajatorii, adică echivalentul a două luni de muncă.  

Însă legea a fost adoptată cu 130 de voturi “pentru”, 52 împotrivă şi o abţinere. Actul normativ extinde la 3 ani perioada de plată a acestor ore, faţă de maxim un an în prezent.

Parlamentul ungar a adoptat miercuri şi o altă lege controversată care creează noi instanţe de justiţie administrativă. Aceste jurisdicţii vor trebui să se ocupe de dosare sensibile, cum ar fi licitaţiile publice sau litigiile electorale.

Aproximativ 1.500 de persoane s-au adunat în cursul serii în faţa Parlamentului, unii aşezându-se în genunchi pentru a simboliza că sunt „sclavi”, relatează France Presse.

Demonstranţi s-au adunat în cursul serii şi în faţa sediului partidului Fidesz al lui Orban şi au ocupat pentru scurt timp celebrul Pod cu Lanţuri din Budapesta care leagă cele două maluri ale Dunării.

Sindicatele ungare au ameninţat să nu se oprească aici şi convoace o grevă generală până la blocarea drumurilor.

Opozanţii văd în această lege rezultatul presiunii exercitate de giganţii germani din industria auto, piloni ai economiei din Ungaria, în favoarea flexibilizării timpului de lucru într-un context de deficit acut de forţă de muncă în ţară.

Deputaţii opoziţiei au încercat să împiedice votul, într-una din rarele demonstraţii de unitate în faţa parlamentarilor partidului conservator Fidesz al premierului Viktor Orban.

Strigăte, fluierături şi chiar sunete de sirenă au răsunat timp de mai multe ore în sala de şedinţe, lăsându-l însă impasibil pe prim-ministru, care a asistat la dezbateri. Preşedintele Parlamentului, Laszlo Kover, a denunţat o „încercare de obstrucţie” fără precedent de la restabilirea democraţiei în 1990.

Premierul a spus că guvernul este de partea muncitorilor şi că această modificare va permite celor care doresc, să-şi majoreze veniturile.

Lider controversat în străinătate şi acuzat în mod regulat de atingeri aduse statului de drept, Viktor Orban, reales în mod confortabil pentru al treilea mandat consecutiv în aprilie, are o majoritate de două treimi pentru partidul său Fidesz, aflat la putere din 2010.