Premierul Theresa May a anunțat vineri, cu lacrimi în ochi, că va demisiona în 7 iunie, după 10 zile de la alegerile europarlamentare desfășurate joi în Marea le organizeze, ca o condiție a amânării până în 31 octombrie a Brexit-ului.

 
“Am făcut tot ce am putut să conving deputații să sprijine acordul… din păcate nu am reușit să fac asta”, a declarat May, în fața reședinței oficiale a premierului, 10 Downing Street.
 
Motivul principal în constituie însă slabele rezultate obținute de partidul său la europarlamentare.
 
Ea a mai spus că a căutat compromisul, care nu este un ”cuvânt murdar” și finalizarea procesului început de David Cameron. May a trecut în revistă principalele momente de la referendumul pentru ieșirea din UE, din 2016. 
 
Theresa May a transmis un mesaj de unitate” ”Stăm împreună și împreună aveam un viitor bun. Sunt atâtea de care putem fi mândri și optimiști”. 
 
Apoi, cu lacrimi în ochi, Theresa May și-a încheiat cu următoarele cuvinte discursul: ”A fost onoarea vieții mele să fiu a doua femeie prim ministru a țării, dar cu siguranță nu ultima. sunt profund recunoscătoare pentru onoarea de a fi servit țara”.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version