Unul dintre cele mai importante momente din istoria recentă a omenirii s-a produs, marți dimineața, în Singapore.

Donald Trump, președintele SUA, și Kim Jong Un, președintele Coreei de Nord, au semnat un acord istoric între cele două națiuni și au participat la mai multe evenimente comune.

Cei doi șefi de stat încă nu au oferit detalii despre ce reprezintă acordul respectiv, dar au dat asigurări că cele două state vor face pași importanți spre stabilirea păcii la nivel global.

Donald Trump a afirmat că întâlnirea a decurs mai bine decât se aștepta oricine, că cele două state și-au asumat un proiect de denuclearizare și că și-a dat seama că “omologul meu este un om extrem de talentat și care își iubește enorm țara”.

De cealaltă parte, Kim Jong Un a părut extrem de amuzat de moment și a precizat că “probabil mulți vor crede că aceasta este o fantezie, o scenă dintr-un film SF”.

Kim Jong Un a mai spus că președinții celor două state au decis să lase trecutul în urmă și să lucreze pentru stabilirea unei păci la nivel global.

Fostul mare baschetbalist american Dennis Rodman, bun prieten cu liderul nord-corean, a precizat că întreaga presiune a acestui summit stă pe umerii lui Donald Trump și consideră că președintele SUA merită “premiul Nobel pentru pace sau cel puțin o bucată din el”.

[video_documentar width=”640″ height=”480″]

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version