Aflat pe final de mandat, preşedintele SUA, Barack Obama, a decis că este momentul ca americanii să strângă relaţiile cu Cuba şi a pornit într-o vizită de 72 de ore în această ţară.

pzcastro30

Momentul este unul istoric în condiţiile în care se ştie că cele două state sunt în conflict de zeci de ani, iar niciun preşedinte SUA nu a mai vizitat această ţară din 1928 încoace.

În plus, dizidenţii cubanezi speră ca vizita lui Obama să aducă un plus de pace în sânul Cubei. De altfel, dizidenţii i-au şi trimis o scrisoare deschisă preşedintelui american prin care îi solicită să intervină pe lângă preşedintele Raul Castro pentru stoparea “represiunii şi a folosirii violenţei fizice împotriva tuturor activiştilor politici şi a celor care se luptă pentru drepturile omului”.

Ca răspuns la solicitările dizidenţilor, puterea neagă că există prizonieri politici, iar Bruno Rodriguez, şeful diplomaţiei cubaneze, anunţă că Havana nu se va lăsa influenţată de vizita lui Barack Obama.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version