Jeanne Moreau a murit luni la Paris, la vârsta de 89 de ani, lăsând moștenire industriei cinematografice amprenta unei actrițe eclectice, adeseori considerată un veritabil simbol al libertății femeilor, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Cu o frumusețe senzuală, potențată de o voce incomparabilă, marcată de accente grave, Jeanne Moreau jucat în peste 130 de filme și a colaborat cu unii dintre cei mai apreciați regizori din lume, precum Orson Welles, Wim Wenders, Rainer Maria Fassbinder, Francois Truffaut și Elia Kazan.
Angajată încă din tinerețe la Comedia Franceză, a înregistrat mai multe albume muzicale, inclusiv “Le tourbillon” — cântecul cult din filmul “Jules et Jim”, de Francois Truffaut, pe care l-a interpretat în duet cu Vanessa Paradis la Festivalul de film de la Cannes în 1995—, a regizat două lungmetraje și a jucat în numeroase producții de televiziune.
În pragul vârstei de 80 de ani, vedeta franceză a spus că a avut parte, grație meseriei sale, de o serie de momente de pasiune pe care nu le-a trăit niciodată în viața privată.
“Se spune mereu că, îmbătrânind, oamenii devin mai închiși în ei înșiși, mai duri. Pentru mine, cu cât trece timpul, cu atât pielea mea devine mai fină… Simt totul, văd totul”, dezvăluia Jeanne Moreau, în stilul ei inimitabil.
Jeanne Moreau, care i-a fascinat pe Orson Welles (“Une histoire immortelle”), Luis Bunuel (“Journal d’une femme de chambre”), Michelangelo Antonioni (“La Notte”) și Joseph Losey (“Eva”), obișnuia să spună că a fost “responsabilă foarte devreme”: “când nu ești încurajat de cei apropiați ție, ai în tine un fel de determinare, o anumită energie”.
Pasiunea pentru cărți
S-a născut la Paris, pe 23 ianuarie 1928, dintr-un tată care era patron de restaurant și o mamă, din Marea Britanie, care era dansatoare. Un antagonism profund a despărțit-o de tatăl ei, “un bărbat crescut de părinți din secolul al XIX-lea”, care suporta cu greu ieșirile în oraș ale soției. “Acest lucru m-a umplut de furie, să văd cum o femeie putea să se lase agresată”, spunea Jeanne Moreau.
Pasiunea pentru lectură i-a fost inspirată de unchiul ei, “un bărbat extrovertit”, care îi oferea cărți — “ceea ce era interzis, am citit întotdeauna pe ascuns” — și i-a plătit cursuri de dans. “Am descoperit sexualitatea mai târziu, prin intermediul cărților și pentru că am trăit într-un hotel în apropiere de Montmartre, la Paris”, declara, ușor amuzată, legendara actriță, considerată o mare seducătoare a cinematografiei franceze.
La 19 ani, după Conservator, a debutat în Comedia Franceză, care a reprezentat pentru ea “disciplina, exactitudinea”.
Întâlnirea cu Louis Malle la filmările pentru “Ascenseur pour l’echafaud”, în 1957, a fost determinantă pentru destinul ei artistic. Un an mai târziu, filmul “Les Amants” — premiat cu Leul de Aur la Veneția — a fost “un cadou de despărțire”. “Întotdeauna am plecat prima, nu-mi place să fiu abandonată”, mărturisea actrița.
În plină suferință amoroasă, a cunoscut-o pe Marguerite Duras, căreia îi spunea “Margaux”. “Întrucât devenisem un star de cinema și puteam să impun subiectul unui film, regizorul, actorul cu care să joc, mi-am zis: ‘Mă voi întâlni cu această femeie’. I-am scris, iar ea m-a primit”. Marguerite Duras a regizat filmul “Natalie Granger” (1973), în care Jeanne Moreau a jucat rolul principal.
Ambasadoare a cinematografiei franceze
De-a lungul anilor, a colaborat cu cei mai importanți regizori, jucând în filme-far ale Noului Val. Pentru ea, “să joc însemna să intru în universul lor, este cea mai bună modalitate de a întruchipa fanteziile lor și, grație lor, eu am o familie incredibilă de femei care trăiesc în mine și care mă însoțesc peste tot”, spunea Jeanne Moreau.
În 1962, filmul “Jules et Jim” a inaugurat colaborarea sa cu Francois Truffaut. “Mi-au fost atribuite multe aventuri amoroase cu diverși regizori. Nu au fost 36 de aventuri. Cu Francois, nu am ajuns niciodată acolo, tocmai din cauza iubirii mele față de femei, nu voiam să fiu încă una dintre atât de multe altele”, mărturisea Jeanne Moreau, care a fost căsătorită de două ori — cu actorul și regizorul francez Jean-Louis Richard, cu care a avut un fiu, Jerome, și cu regizorul american William Friedkin.
Pentru rolul din “La vieille qui marchait dans la mer” a câștigat în 1992 premiul Cesar pentru cea mai bună actriță, iar Jeanne Moreau — “Jeanne la francaise” cum i se spunea în străinătate — a devenit în anii următori o veritabilă ambasadoare a cinematografiei franceze.
În 1998 a primit din mâinile actriței Sharon Stone un Oscar onorific pentru întreaga carieră și, după 10 ani, un Super-Cesar de onoare, la gala din 2008 dedicată celor mai importante premii din cinematografia din Franța.
Laureată a premiului de interpretare feminină la Cannes, în 1960, pentru pelicula “Moderato Cantabile”, regizat de Peter Brook, Jeanne Moreau a fost singura actriță din lume care a prezidat de două ori juriul Festivalului de la Cannes (în 1975 și 1995). A fost, de asemenea, de mai multe ori prezentatoarea principală a ceremoniilor oficiale organizate pe Croazetă.
Jeanne Moreau spunea despre ea însăși că era “mistică și frivolă”, capabilă să dezvolte o veritabilă angoasă din cauza crizei din Darfour, dar și să iubească eleganța și lucrurile frumoase. Îi plăcea să compare viața cu o grădină, “o grădină necultivată, care ni se dă la naștere” și pe care trebuie “să o lăsăm frumoasă atunci când părăsim acest pământ”.
Președinția franceză i-a adus un ultim omagiu, luni, prin intermediul unui comunicat oficial. “Există personalități care, prin ele însele, par să își rezume propria artă. Jeanne Moreau a fost una dintre aceste personalități. Odată cu ea dispare o artistă care a întruchipat cinematografia în complexitatea, memoria și exigența ei. Președintele Republicii și soția lui prezintă familiei, prietenilor, reprezentanților industriei cinematografice, teatrului și televiziunii sincerele lor condoleanțe”, se afirmă în comunicatul de presă dat publicității de Palatul Elysee.
