Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cătălin Cîrstoiu și-a anulat toate ieșirile publice, după ce a fost reclamat la DNA și ANI de Emanuel Ungureanu / JUSTIȚIE: Iohannis a avizat începerea urmăririi penale a lui Petre Roman și Voican Voiculescu în dosarul Mineriadei / ANM: Vreme extrem de caldă până miercuri, apoi temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

Apelurile de urgenţă şi conversaţiile multimedia la 112, prin reţele IP (proiect)

ANCOM a lansat în consultare publică un proiect de revizuire a deciziei privind realizarea comunicaţiilor către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (SNUAU), care va facilita implementarea comunicaţiilor de urgenţă prin tehnologiile 4G şi 5G.


„Folosind reţelele IP, în contextul noilor reglementări, furnizorii de reţele mobile împreună cu administratorul SNUAU vor asigura o localizare a apelantului considerabil îmbunătăţită, care poate fi, în multe situaţii, de ordinul a câţiva metri. De asemenea, se deschide calea utilizării de noi servicii multimedia de comunicaţii de urgenţă prin reţele IP: NG eCall, Text în Timp Real şi Conversaţie Totală”, informează instituţia, printr-un comunicat.

Potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii, în contextul închiderii reţelelor 3G şi, ulterior, a reţelelor 2G, complementar cu dezvoltarea reţelelor 4G şi 5G care folosesc o altfel de tehnologie pentru a transmite date, proiectul propune utilizarea tehnologiei IMS, bazată pe tehnologia IP.

Tehnologia IP va asigura preluarea apelurilor de urgenţă şi a informaţiilor de localizare corespunzătoare, inclusiv prin tehnologia 4G şi, de asemenea, poate asigura accesul utilizatorilor finali cu dizabilităţi la serviciile de urgenţă în condiţii echivalente cu cele de care beneficiază ceilalţi utilizatori finali, prin realizarea unei infrastructuri adecvate pentru facilitarea acestor comunicaţii de urgenţă multimedia, explică sursa citată.

Interconectarea bazată pe comutarea de circuite va mai fi folosită o perioadă ca soluţie de rezervă, până la migrarea totală a apelurilor la noile tehnologii.

„Capabilităţile terminalelor inteligente cu funcţionalităţi avansate contribuie în mod radical la o mai bună localizare. În acest sens, proiectul de decizie prevede şi o nouă obligaţie a operatorilor mobili de a transmite de două ori pe an către ANCOM câte o listă cu terminalele conectate la reţea, una din perioada septembrie – martie, iar cealaltă din perioada martie – septembrie, precizând denumirea producătorului, denumirea terminalului, modelul terminalului şi versiunea sistemului de operare a terminalului, precum şi anumite capabilităţi ale acestora. Aceste informaţii vor fi utilizate pentru evaluarea dinamică, prin statistici, a procentajului terminalelor din piaţă, capabile de localizări performante”, se mai arată în comunicat.

Proiectul de decizie vine în continuarea demersurilor iniţiate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2023 privind unele măsuri în domeniul Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, care impune implementarea unui cumul de soluţii tehnice în premieră la nivelul serviciilor de urgenţă europene în vederea îmbunătăţirii localizării apelurilor la numărul de urgenţă 112.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv