Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

EXTERNE: VIDEO. LIVE. Cutremure în Turcia şi Siria: Aproape 5.000 de morţi şi 24.000 de răniţi / POLITICĂ: Moțiunea simplă împotriva ministrului Bode, citită în penul Camerei Deputaților / Va fi votată miercuri / ANM: Vremea se încălzește, dar nopțile rămân geoase /

Breaking News:

Aplicaţia InfoCons pune la dispoziţia românilor numerele de urgenţă din toată lumea

Aplicaţia InfoCons pune la dispoziţia românilor toate numerele de urgenţă la nivel local, naţional şi internaţional, care pot fi accesate şi offline, dar şi harta adăposturilor de protecţie civilă din România.

„Aplicaţia InfoCons adună numerele pentru Urgenţe, Ambulanţă, Poliţie, Pompieri, Protecţia Consumatorului sau Protecţia Copilului în secţiunea SOS – denumire pe care o poartă şi butonul de pe prima pagină a aplicaţiei – pe care orice cetăţean îl poate apăsa la nevoie”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, aplicaţia InfoCons pune la dispoziţia consumatorilor, în aceeaşi secţiune SOS, lista adăposturilor de protecţie civilă din România. Astfel, în funcţie de zona aleasă de fiecare consumator în parte, aplicaţia generează automat harta cu adăposturile de protecţie civilă.

În cazul situaţiilor de urgenţă majoră, consumatorii pot apela la această hartă pentru a alege cele mai apropiate adăposturi pentru protecţie civilă.

Conform sursei citate, pe teritoriul României se regăsesc 4.538 de adăposturi de protecţie civică care sunt distribuite în toate judeţele ţării.

„În contextul geopolitic şi situaţiei globale de securitate, accesul direct, gratuit şi nemijlocit la informare cu privire la soluţionarea unor probleme imediate de tip acces la numere de telefon de urgenţă, trebuie să fie o normalitate indiferent de etnie, sex, vârsta, religie, cetăţenie şi în acest considerent InfoCons aduce în premieră, la nivel global, prima soluţie unitară prin care cetaţeanul poate avea acces direct, simplu şi eficient la numere de telefon de urgenţă în cadrul Aplicatiei Inovative, Unice la nivel global, InfoCons”, a afirmat Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons. 

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv