Guvernul a decis, joi, să reia procesul de achiziție a capodoperei marelui sculptor român Constantin Brâncuşi, “Cumințenia Pământului”. 

cumintenia-lui-brancusi

“Vom avea toate detaliile în cel mai scurt timp de la Ministerul Culturii. Anunțul ferm pe care îl fac astăzi este că acest proces de achiziție se reia”, a anunţat purtătorul de cuvânt Dan Suciu, la finalul şedinţei Executivului.

Reluarea procesului presupune numirea unei noi comisii care să se ocupe de achiziție și să facă noi evaluări.

“Toate aceste demersuri vor fi reluate și reanalizate. Va fi un obiectiv important al Guvernului să aducă procesul la bun sfârșit. Evident că știm prețurile și știm discuțiile pe care comisia anterioară le-a avut cu proprietarii acestui obiect de artă, dar cred că este un moment important cu ocazia aniversării a 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși faptul că Guvernul dorește să reia procesul de achiziție”, a precizat Suciu.

Ziua de naştere a lui Brâncuşi, 19 februarie, a fost declarată anul trecut zi naţională iar anul acesta este primul în care se sătbătoreşte. Iniţiatorii au argumentat gestul drept o reparaţie morală faţă de “refuzul şi umilirea marelui sculptor de către statul român”.

La moartea sa, statul român a refuzat să primească moştenirea lăsată de Brâncuşi – atelierul său parizian, care a intrat în patrimoniul statului francez.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version