Afacerile din livrări, educația, administrația publică, industria ospitalității, serviciile bancare, precum și relaţiile cu clienții sunt printre domeniile care s-au schimbat cel mai mult, într-un an și jumătate de pandemie, relevă un studiu efectuat de către specialiștii Tech Academy, organizatorii programului accelerat de 80 de ore de dezvoltare a competențelor digitale, denumit IT Bootcamp. 

Odată cu restricțiile aferente perioadei de lockdown, autorităţile şi companiile s-au văzut puse în situaţia de a găsi diverse modalităţi de a-şi digitaliza rapid operaţiunile şi de a gestiona cât mai eficient criza bruscă, în vreme ce populația a trebuit la rândul ei să îmbrățiseze forțat toate schimbările.

Precizările transmise redacției:

În acest ultim an, întregul mapamond a trebuit să se adapteze din mers la toate schimbările apărute de multe ori peste noapte, la noi realități și contexte de lucru sau interacțiune. Viteza de reacție și ajustare la noi paradigme, accesibilitatea și digitalizarea au fost și rămân în continuare cuvintele cheie ale perioadei COVID-19, iar în România, o țară care nu excela neapărat la domeniul digitalizării mediului de afaceri, fie că ne referim la relația cu statul, cu consumatorii sau cu angajații, schimbările aduse de pandemie sunt cu atât mai evidente. 

Companii mai mici sau mai mari din diverse domenii, instituțiile publice, grădinițe, școli, universități și multe altele au fost forțate să se adapteze, să se maturizeze forțat, să facă un mare salt către digitalizare pentru a își putea continua operațiunile. 

Instituțiile publice, serviciile bancare și serviciile medicale

Un caz similar cu cel al reducerii birocrației în cadrul instituțiilor publice este și cel al digitalizării serviciilor bancare, unde astăzi poți deschide conturi și efectua operațiuni diverse fără a mai fi nevoie să te prezinți într-o sucursală, ci doar prin video call. Tot prin intermediul unui apel video poți acum consulta și părerea unui medic într-o problemă de sănătate care nu necesită un consult fizic. 

Call center-urile: De la interacțiunea față în față sau prin telefon la chatbots

Call center-urile și afacerile care implicau interacțiune telefonică au implementat și sisteme de chatbot pentru a prelua apelurile care nu necesită asistență detaliată. Dat fiind că angajații lor au fost nevoiți să lucreze de acasă și nu mai aveau neapărat mediul propice pentru a prelua apelurile clienților, discuțiile s-au mutat pe chat-uri online, iar pentru o serie de întrebări frecvente întâlnite de-a lungul vremii, au fost dezvoltate soft-uri automate, așa-numiții ‘chatbots’ care să răspundă utilizatorilor. 

HORECA: Cumpărăturile din magazine și mesele la restaurant au fost înlocuite cu comenzi online livrate la domiciliu

Pe de altă parte, seriviciile de livrări la domiciliu s-au bucurat de o creștere bruscă a cererii, antreprenorii din domeniu fiind nevoiți să își îmbunătățească platformele pe care își desfășurau activitatea, astfel încât să răspundă rapid clienților, să le asigure o experiență de utilizare facilă și să își lărgească spectrul de produse. Colaborări strânse cu serviciile de livrări au avut și restaurantele, forțate să își perfecteze strategia de ‘delivery’, concentrându-se pe ambalarea optimă a produselor și livrarea lor în cel mai scurt timp. 

Educație: Cursuri pe Zoom și platforme de învățare la distanță

Nu în ultimul rând, poate cel mai disputat domeniu care a fost forțat să se digitalizeze este sistemul educațional. Dacă inițial aceste schimbări au fost binevenite și chiar mult-așteptate, dat fiind că în țările mai dezvoltate astfel de platforme de învățare erau deja bine puse la punct, astăzi părinții și copiii de toate vârstele încep să își piardă răbdarea și concentrarea și vor înapoi la cursuri în format fizic. 

În contextul actual au apărut și cursuri de digitalizare: Tech Academy – cursuri gratuite online pentru peste 660 de români

Pe lângă domeniile mai sus menționate, putem vorbi și despre petreceri online, călătorii și conferințe virtuale, plus multe altele. Pe scurt, discutăm astăzi mai mult ca niciodată despre concepte precum tele-muncă, tele-medicină sau tele-educație, despre  inovare și mai ales despre digitalizare, care acum face parte din viața noastră, indiferent că suntem angajați, antreprenori sau casnici. Inclusiv pentru a descărca certificatul verde care să îți permită intrarea într-un centru comercial, este necesar să ai anumite abilități digitale. 

Astfel, dată fiind nevoia evidentă de cursuri IT pentru cetățeni, a apărut proiectul Tech Academy, al cărui principal obiectiv este de a contribui activ la digitalizarea forței de muncă din România. Fiecare cursant va beneficia de 10 ore de consiliere profesională pentru stabilirea acțiunilor viitoare și identificarea nevoilor de instruire conform aptitudinilor actuale. Ulterior, toți cursanții vor participa la IT Bootcamp, un program accelerat de 80 de ore de dezvoltare a competențelor digitale.

Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman.

author avatar
Catalin Visan
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version