Puţini dintre românii care aleg străinătatea pentru o mini-vacanță cu 2-4 nopți de cazare știu că își pot petrece weekendul în orașe frumoase din România cu 50% mai ieftin decât în marile capitale europene.

Brasov, turism
Braşov

HotelGuru.ro a realizat un top al destinațiilor atractive de city-break din România. Prețurile menționate reprezintă tarifele medii de cazare pentru 2 persoane, 2 nopți, cu mic dejun și transport inclus.

  1. City break la Sibiu: 520 lei

Iimportant centru cultural din sudul Transilvaniei, Sibiul este o destinație populară de city-break, preferată mai ales de locuitorii Capitalei.

Prețurile sunt accesibile iar curățenia, arhitectura deosebită și aerul medieval al orașului asigură fluxul constant de turiști români și străini.

Două nopți de cazare la un hotel/pensiune de 3 stele din Sibiu costă aproximativ 280 lei. În funcție de mijlocul de transport ales, drumul până la Sibiu costă între 250 și 350 de lei pentru două persoane. 

  1. Brașov: 550 lei

Brașovul este un renumit centru turistic din inima Transilvaniei şi o destinație potrivită de vacanță indiferent de perioada anului. La 12 km distanță de oraș se află stațiunea de iarnă Poiana Brașov.

Două nopți de cazare la un hotel/pensiune de 3 stele costă aproximativ 400 lei. În funcție de mijlocul de transport ales, drumul până la Brașov costă între 150 și 200 de lei pentru două persoane.

  1. City break la Iași: 700 lei

Iași este al doilea cel mai populat oraș din țară după București, fiind centrul economic, academic și cultural al Moldovei.

Este un oraș de o mare importanță istorică, cu parcuri și grădini impresionante, care găzduiește numeroase muzee, case memoriale și lăcașuri de cult.

Două nopți de cazare la un hotel/pensiune de 3 stele costă aproximativ 300 lei. În funcție de mijlocul de transport ales, drumul până la Iași costă între 350 și 400 de lei pentru două persoane.

  1. City break la Cluj-Napoca: 750 lei

Al doilea oraș ca mărime din România, Cluj-Napoca este un unul studențesc, cu numeroase atracții destinate tinerilor, de la puburi și cafenele la concerte și festivaluri de renume internațional.

Două nopți de cazare la un hotel/pensiune de 3 stele costă aproximativ 400 lei. În funcție de mijlocul de transport ales, drumul până la Cluj costă între 350 și 400 de lei pentru două persoane. 

  1. City break la Timișoara: 800 lei

Supranumit „Mica Vienă” datorită predominanței stilului arhitectural baroc, Timișoara moștenește cel mai amplu patrimoniu de monumente istorice din România.

Este situat în regiunea istorică Banat și găzduiește, anual, o serie de festivaluri culturale și de divertisment. Două nopți de cazare la un hotel/pensiune de 3 stele costă aproximativ 300 lei. În funcție de mijlocul de transport ales, drumul până la Timișoara vă costă între 400 și 500 lei pentru două persoane.

Cât privește costurile unui city-break în București, tarifele de cazare sunt similare cu cele din Brașov, ajungând la 480 lei (fără transport) pentru un hotel de 3 stele.

HotelGuru.ro este un portal de rezervări online, care are listate 1.800 de unități de cazare din România din totalul celor 150.000 din întreaga Europă, afișate pe site.

Aici pot fi făcute rezervări atât la pensiuni, cât și la hoteluri de 5 stele. HotelGuru.ro este parte a grupului Szallas.hu din Ungaria, ce a generat rezervări de peste 25 de milioane de euro, anul trecut, în Europa Centrală și de Est. Szallas.hu a fost desemnată de către Deloitte în raportul ”Technology Fast 50 în Central Europe” drept compania cu cea mai mare creștere din Europa Centrală cu activitate în domeniul tehnologiei.

author avatar
Gabriel Andrei
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version