Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) facem un apel la utilizatori să fie vigilenți cu privire la sursele de informații pe care le accesează în mediul online, la tentativele de phishing, fraudă, dezinformare care pot exploata subiecte curente, inclusiv tematica războiului din Ucraina.
DNSC anunţă că monitorizează cu atenţie evoluţiile în spaţiul cibernetic naţional civil, în conformitate cu prevederile legale, „context în care identificăm şi corelăm în mod curent conexiuni între incidente de securitate cibernetică şi propagarea ştirilor false sau a dezinformării în spaţiul public românesc”.
Precizările DNSC:
„De multe ori criminalitatea și atacurile cibernetice sunt asociate cu fake news, implicând conținut online sau infrastructuri cibernetice care susțin următoarele tipuri de activități:
– sprijină sau instigă public la comiterea de infracțiuni;
– conțin sau promovează informații false;
găzduiesc sau utilizează conținut software malițios (de tip malware, ransomware, spyware etc.) ce poate fi utilizat la comiterea unor infracțiuni;
– furnizează suportul tehnic, logistic, financiar sau de orice altă natură pentru pregătirea și sau derularea infracțiunilor
– sunt îndreptate împotriva securității, confidențialității, integrității, disponibilității, rezilienței spațiului cibernetic național al României și al aliaților săi”.