96 de ani ar fi împlinit marele artist român Horia Damian la 27 februarie, în ziua tocmai în care la Galeria Alexandra’s din Bucureşti era inaugurată o mică dar magistrală expoziţie de guaşe, desene, picturi şi sculpturi ale acestuia, expoziţie demnă de oricare dintre marile muzee de artă modernă ale lumii.

Radu Varia în faţa picturilor <em>Coloană Oraşul fortificat<em> şi a guaşei <em>Colină<em> la inaugurarea expoziţiei <em>Damian 96<em> Galeria Alexandras Bucureşti

În ciuda viscolului care a luat prin surprindere Bucureştiul, iubitorii artei au venit să admire capodopere semnate de Horia Damian de-a lungul a jumătate de secol. În cuvântul de deschidere, renumitul critic şi istoric de artă Radu Varia, care timp de decenii a prezentat creaţia lui Damian la Muzeul Guggenheim din New York, la Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris, la Muzeul de Artă Modernă din Rio de Janeiro, la Documenta de la Kassel ori la Bienalele de la Veneţia şi Sao Paulo, revela asistenţei secretele artei lui Damian, imens talent nativ, pe deplin revelat în pictură de la vârsta de 14 ani, şi care avea să-şi constituie în 1951-1964 propriul limbaj prin care avea să dea viziunii sale cosmogonice originalitatea de expresie fondată pe monumentalitate, metafizică, mister.

În saloanele Galeriei Alexandras Mariana Nicolesco şi Cristian Diaconescu În stânga colecționarul de artă Liviu Cioboată în dreapta Radu Varia

În strălucita asistenţă se distingeau personalităţi ca marea soprană Mariana Nicolesco, Ambasador Onorific UNESCO, alături de un număr impresionant de miniştri în diverse guverne ale ţării, Acad. Răzvan Theodorescu (Cultură, în prezent Preşedintele Secţiei de Arte a Academiei Române), Cristian Diaconescu (Justiţie, Afaceri Externe), Cătălin Predoiu (Justiţie, în prezent senator), Ecaterina Andronescu (Educaţie, acum Preşedinta Comisiei Centenar a Parlamentului României), ori senatorul Cristian Dumitrescu.

Vernisajul expoziţiei <em>Damian 96<em> la Galeria Alexandras Mariana Nicolesco Radu Varia Ecaterina Andronescu

Expoziţia rămâne deschisă până pe data de 25 martie.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version