Un adevărat regal culinar îi așteaptă pe bucureșteni în Parcul Național din Sectorul 2 în acest weekend (de joi, 8 martie, până duminică, 11 martie): Festivalul Mucenicilor, la care se vor adăuga, plăcinte din toate regiunile țării, grătare și vin pentru tradiția celor 44 de pahare.

Peste 20.000 de mucenici moloveneşti copţi în cuptor şi dezmierdaţi cu miere şi miez de nucă, dar şi peste 5.000 de porţii de mucenici munteneşti fierţi într-un uriaş ceaun îi vor aștepta pe vizitatori.

Vor fi însă și mucenici în chip de om cu dimensiuni reale.

“Păstrăm tradiţia şi nu am uitat de cele  44 de pahare cu vin! Dar cum vinul nu merge pe stomacul gol, vom încinge grătare pe care vor sfârâi cârnaţii, micii, costiţe, ciolane şi multe alte cărnuri aromate, stropite din belşug cu vin şi tuica fiarta şi cu licori angelice din struguri, prune, caise, piersici, vişine şi pere”, asigură organizatorii.

Pentru cei care respectă zilele de post, gospodinele vor veni la târg cu zacuscă de vinete sau de ghebe, miere şi păstură, dulceţuri, siropuri şi sucuri naturale sau mere aromate, păstrate cu mare grijă peste iarnă.

Pe lângă mucenici, vizitatorii târgului se vor mai delecta cu vestitele plăcinte munteneşti, veritabilele poale-n brâu moldoveneşti, plăcinte dobrogene cu brânză, toate preparate ce conţin ingrediente sută la sută naturale şi gătite după cele mai vechi reţete tradiţionale.

De la un aşa festin nu vor lipsi brânzeturi şi afumături, jamboane, muschiuleţi, toate preparate proaspete şi fragede special aduse pentru a ne înfrupta din ele.

Doamnele şi domnişoarele își vor putea alege obiecte tradiţionale: ii cu alesături, rochii din lână împâslită, genţi din piele naturală cu motive naţionale, obiecte de ceramică pictată, din lemn sculptat, straie şi podoabe tradiţionale, icoane pe lemn sau pe sticlă.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version