Românii au din ce în ce mai multe variante unde să-şi petreacă trecerea dintre ani.

Globurile de dimensiuni uriase i-au incantat pe cei mici

Unii preferă străinătatea, alţii aleg Valea Prahovei, iar graţie condiţiilor meteo favorabile au existat români care au ales şi litoralul de la noi din ţară.

Au existat însă şi mulţi români care au preferat să petreacă trecerea dintre ani la Iaşi, în capitala Moldovei. Şi nu au avut motive să regrete.

Nici cartierele secundare nu au fost uitate (Piata Voievozilor)

Condiţiile meteo au fost ideale pentru organizarea de circuite turistice, dar şi pentru a asista, în noaptea de Anul Nou, la show-ul pus la cale de oamenii primarului Mihai Chirică.

De altfel, părerea unanimă a fost că edilul municipiului Iaşi s-a întrecut pe sine, chiar dacă operaţiunea nu a fost una tocmai ieftină, iar destui localnici l-au acuzat pe Chirică de faptul că a sacrificat tradiţionalele festivităţi organizate de Zilele Iaşilor pentru a avea suficienţi bani pentru planul avut cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Unul dintre capitolele la care municipiul Iasi ramane deficitar este numarul mare de maidanezi care nu ezita sa-si ocupe locurile dorite

Din primele informaţii reiese că Mihai Chirică a spart peste 650.000 de lei, cireaşa de pe tort fiind concertul de Anul Nou la care au participat, printre alţii, Mihai Mărgineanu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Rona Hartner, Fanfara 10 Prăjini şi, special-guest, australianul Faydee, artist desemnat, printre altele, cântăreţul cu cel mai mari impact în Europa, în 2015, şi marea speranţă a muzicii australiene în 2016.

Aflat la cuţite cu Liviu Dragnea, liderul Partidului Social Democrat, Chirică se bucură de un succes enorm printre ieşeni, deşi s-a spart în figuri cu iluminatul de sărbători.

Manastirea Sfintii Trei Ierarhi, iluminata corespunzator

O simplă vizită prin Târgul de Crăciun îţi permite să afli cum localnicii sunt încurajaţi de ideile lui Chirică de a elimina poluarea din oraş. Acesta vrea impunerea unei taxe auto împotriva maşinilor second-hand care emit noxe peste măsură, dar şi stabilirea unei zile, chiar a unei zile pe săptămână, în care să nu fie permis transportul cu maşinile personale în capitala Moldovei.

Catedrala Mitropolitana a fost deschisa non-stop pentru turisti, oameni care cautau alinare sufleteasca sau oameni veniti sa se impartaseasca ori sa ia agheasma
Zona centrala a Targului de Craciun, plina de oameni pana tarziu in noapte. Autoritatile nu au inchis lumina comerciantilor la ora 22.00, cum a facut Firea la Bucuresti
Toate restaurantele au fost inchise pe 1 ianuarie
Turnul din care este supravegheata Manastirea Golia a fost reconditionat in 1900
Manastirea Golia se afla in cartierul Targul Cucu, a fost ridicata in 1650-1660 si este dedicata marelui logofat Ioan Golia
Palatul Culturii, bijuteria municipiului Iasi
Palatul Culturii inca nu este valorificat la potential maxim. Prin rotatie doar trei expozitii sunt deschise zilnic plus Sala Voievozilor, care isi mentine caracterul impunator
Sediul Consiliului Judetean Iasi, iluminat masiv
Dupa petrecerea de Anul Nou, luminile au ramas aprinse pana dimineata. De altfel, Targul de Craciun de la Iasi este deschis pana pe 7 ianuarie, de Sf. Ion
Palatul Culturii, supravegheata de o lună plină
“Poarta de acces” catre sediul Unversitatii de Medicina si Farmacie “Grigore T. Popa” din Iasi
author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version