Vremea caldă nu mai reprezintă o piedică pentru iubitorii sporturilor de iarnă, deoarece tunurile de zăpadă artificială fac faţă cu brio.
Astfel, de Crăciun se poate schia fără probleme la Sinaia, pe pârtiile din Valea Dorului şi Valea Soarelui, unde a nins iar stratul de zăpadă atinge 50 de cm, informează Mediafax.
La Azuga, tunurile de zăpadă pornite pe două pârtii pentru începători au aşternut un strat de 25 de cm dar există şi zăpadă naturală, pe o porţiune din golul alpin Sorica.
În Poiana Braşov se schiază de marţi, în partea superioară a Masivului Postăvarul, unde stratul de zăpadă măsoară aproximativ 40 cm, cea mai mare parte fiind zăpadă artificială.
Patru instalaţii pe cablu sunt funcţionale: telecabina Kanzel, telegondola, telescaunul Ruia şi teleschi Ruia.
O urcare sau o coborâre din Poiana Braşov cu telecabinele costă 20 de lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copiii între 6 şi 12 ani. Cât priveşte accesul pe puncte la telecabine, telegondolă, telescaune şi teleschiuri, cea mai ieftină cartelă, de 6 puncte, costă 30 de lei pentru adulţi şi 15 lei pentru copii, iar cea mai scumpă, cu 240 puncte, 530 de lei pentru adulţi şi 290 de lei pentru copii.
Abonamentele la transportul pe cablu sunt o opţiune, în funcţie de ore costând între 60 şi 100 de lei. Pe zile, un abonament de o zi cu urcări nelimitate costă 140 de lei (80 de lei pentru copii) iar pentru 10 zile din sezon, consecutive sau nu, 1.000 de lei (600 de lei pentru copii).
Cele mai aglomerate pârtii din Poiana Braşov sunt Bradul (430 m) – pentru începători – şi Drumul Roşu (4.725 metri) şi Sulinar (2.820 de metri) – cu dificultate medie.
Pârtiile pentru schiorii cu experienţă sunt Lupului (2.605 metri), Subteleferic (2.200 de metri) şi Kanzel (297 metri).
S-a deschis Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică
La Poiana Braşov a fost deschis, marţi, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT), în urma unui proiect cu fonduri europene, în valoare de aproape 500.000 de lei.
Tot în cadrul proiectului a fost realizat şi site-ul de promovare şi informare al CNIPT, care cuprinde o bază de date cu informaţii despre Poiana Braşov: structuri de primire turistice (hoteluri, moteluri, pensiuni, vile, campinguri), atracţii turistice, hărţi şi trasee turistice, căi de acces, evenimente, adrese utile, informaţii utile, în limbile română, engleză, franceză şi germană.