Numărul turiștilor la Muzeul “Astra” din Sibiu va depăși până la finalul anului pragul de 600.000, în creștere cu 31% față de anul 2016.

Mai mult de o treime din total, peste 200.000, sunt turiști străini.

Se constată că mulți dintre românii care lucrează în afara României revin în țară alături de prieteni din țara adoptivă și împărtășesc cu aceștia atmosfera muzeală, tradițiile și obiceiurile românești pe care le regasesc la Muzeul “Astra”.

Deși cei mai mulți dintre turiștii străini provin din țările europene, se remarcă o creștere a pieței de peste ocean (SUA și Canada), Australia și a celei asiatice (Japonia și China), dar și din Țările Arabe.

Din Europa continuă să sosească la Muzeul “Astra” cele mai multe grupuri organizate, acestea fiind cu predilecție din țări precum Germania, Austria, Ungaria, în timp ce turiștii din Franța, Italia și Marea Britanie optează pentru grupurile restrânse, în principal prieteni și familie. Totodată, vizitatorii din Polonia, Israel, Cehia, Olanda și Țările Scandinave prezintă interes pentru muzeul sibian.

„Ne bucură foarte mult de această creștere uriașă de 31% a numărului de turiști din cadrul Muzeul “Astra” din Dumbrava Sibiului și ne bucurăm, de asemenea, că astfel sunt răsplătite eforturile noastre de a organiza frecvent evenimente pentru public, de promovare și de păstrare a identității românești în cea mai pură formă la muzeul nostru. Însă ne dorim tot mai mult și ambiția noastră este ca, în viitor, să vorbim despre creșteri de cel puțin 2 cifre anual”, a declarat Ciprian Ștefan, directorul general al Muzeul “Astra”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version