Scriitorii prieteni Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu au lansat la Târgul Gaudeamus prima carte scrisă împreună: “Dialoguri de duminică. O introducere în categoriile vieţii”.
„Ce-ar fi, ne-am zis, ca într-o lume în care totul e sufocat de o pasageră «actualitate», în care totul e agitaţie cotidiană şi surescitare de tip breaking news, să vorbim despre «inactualităţile» durabile ale vieţii, singurele care contează cu adevărat? Vrând să înţelegem ce se întâmplă cu noi când spunem că «trăim», am căutat să facem un pictorial al vieţii, să surprindem existenţa din diferite unghiuri şi în diferite poziţii. Am vrut să descâlcim nodurile existenţei, am vrut s-o obligăm să iasă din subînţelesurile ei şi s-o facem să se exprime pe înţelesul tuturor. Am vrut s-o recuperăm din teritoriul penumbrei, pentru a risipi, măcar o vreme, confuzia în care ne complacem trăind.“ (Autorii)
Liiceanu: Cartea asta e rezultatul unei spaime de-o viaţă
La evenimentul de lansare a volumului, Gabriel Liiceanu a spus: “Cartea asta e rezultatul unei spaime de-o viaţă. Un om care se formează în orizontul filosofiei, dacă are o urmă de bun simţ în el, trebuie să îşi dea seama că ceea ce trăieşte este drama de a fi neînţeles. Lumea te aşază într-un punct foarte înalt, tu poţi să spui orice, dar ei vor fi, din capul locului, convinşi că nu vor înţelege nimic. Or, gândul meu, şi al lui Andrei Pleşu, de-a lungul vieţii, a fost, cred, de a obţine o anumită inteligibilitate a spuselor şi de a risipi prejudecata că filosofia e ceva groaznic, care nu poate fi înţeles şi, conform vorbei bine ştiute «mare filosofie», de fapt, în lucrurile foarte serioase se poate vorbi cu comprehensibilitate maximă. De fapt, tot ce a însemnat filosofia adevărată pe lume a fost totdeauna ceva la nivelul tuturor oamenilor. Filosofia şi discuţia despre temele grave ale vieţii nu înseamnă a vorbi pe neînţeles despre teme înalte, ci a vorbi despre lucruri care privesc pe toată lumea. Or, lucrurile despre care este vorba în cartea asta, nu numai că privesc pe toată lumea, ci sunt ţesutul însuşi al vieţii noastre”.
Pleşu: Lumea nu mai stă de vorbă
Andrei Pleşu a explicat că împreună cu Gabriel Liiceanu a încercat să “reabiliteze” două deprinderi disparente.
“Prima deprindere: statul de vorbă. Nu mai există deprinderea asta. Lumea nu mai stă de vorbă. Ori schimbă replici gata făcute, ori îşi dau sms-uri, ori îşi dau «Like»-uri. Există o inflaţie a comunicării, dublată de o restrângere a privirii, a mimicii, a gestului, a prezenţei. Adică, suntem tot mai comunicativi şi tot mai singuri. Ne face plăcere să reabilităm taclaua. Este o foarte bună deprindere, ies lucruri extraordinare dintr-o tacla tihnită şi o recomandăm. Asta am făcut noi, ne-am străduit să reabilităm taclaua. Şi a doua deprindere este căzutul pe gânduri. Nu vă imaginaţi că la capătul fiecărui capitol se află reţete, concluzii, lămuriri definitive. (…) N-avem răspunsuri, dar ne-am străduit să practicăm căderea pe gânduri şi asta vrem să recomandăm şi cititorilor noştri”.
„Aş spune că frumuseţea prieteniei noastre vine din faptul că de-o viaţă avem bombăneli reciproce. Ne contrazicem, dar nu putem unul fără altul, şi cred că ăsta e şi sensul dialogurilor pe care le-am încercat şi care acum, când sunt sub ochii noştri şi se transformă în carte, mi se par mai bune decât noi.“ (Andrei PLEȘU)
