Primăria Sectorului 3 București, prin Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale (DITL), face încă un pas în digitalizarea activității instituției, prin eliberarea on-line a certificatelor de atestare fiscală pentru persoane fizice și juridice.

Important! Pentru depunerea documentației în vederea obținerii certificatelor de atestare fiscală on-line este necesară deținerea de către solicitant a unei semnături electronice.

Primăria Sectorului 3 este prima administrație locală de sector din București care pune la dispoziția cetățenilor acest serviciu, prin intermediul platformei http://edirect.e-guvernare.ro.

Persoanele interesate vor afla informațiile necesare prin accesarea platformei http://edirect.e-guvernare.ro, secțiunea Cetățeni – Impozite și Taxe Locale, unde vor găsi în listă DGITL Sector 3 și tipul de procedură disponibilă, și anume Certificat de Atestare Fiscală pentru persoanele fizice/juridice privind taxele și impozitele locale, respectiv alte venituri datorate către bugetul local al Sectorului 3.

În vederea depunerii documentației se accesează „Lansează solicitare”, iar la secțiunea „Autentificați-vă” se bifează, după caz, eDirect, ghiseul.ro sau Certificat digital calificat.

Pentru autentificare, persoanele care au cont pe www.ghiseul.ro se pot loga pe http://edirect.e-guvernare.ro cu acesta, fără a mai fi nevoie să-și creeze un cont nou.

Persoanele interesate care nu dețin cont pe www.ghiseul.ro trebuie să parcurgă următoarele etape:

1. Se accesează platforma http://edirect.e-guvernare.ro

2. Crearea contului – se merge la secțiunea CONT NOU – Cont persoană fizică/juridică – Se completează rubricile din secțiune cu datele personale, după aceea se alege un nume de utilizator și o parolă. Confirmarea creării contului se primește pe adresa de e-mail indicată de către solicitant. Se accesează link-ul primit în email-ul de confirmare, contul fiind astfel creat.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version