Vacanţele rezervate pentru weekendul de Rusalii sunt cu 40% mai scumpe în România decât anul trecut, dar și numărul înnoptărilor a crescut cu 144%, potrivit unei analize realizate de platforma hotelieră Travelminit.ro. 

Weekendul prelungit (sâmbătă, duminică şi luni) de Rusalii s-a sincronizat, anul acesta, cu debutul vacanţei de vară a elevilor.

În acelaşi timp, au început să se contureze deja preferinţele pentru sezonul estival: în ceea ce priveşte unităţile de cazare, turiştii aleg acum mai degrabă pensiuni şi apartamente, astfel încât să se bucure de mai multă intimitate, de o vacanţă liniştită într-un cerc restrâns (familie sau grup de prieteni), relevă sursa citată.

Cât despre destinaţiile favorite, aşa cum era de aşteptat, marile oraşe (33% din rezervări), litoralul românesc (27% din rezervări) şi staţiunile balneare (17%) sunt în continuare la mare căutare.

Conform datelor emise de Travelminit, urmează cel mai aglomerat weekend din acest sezon, platforma înregistrând cu 144% mai multe înnoptări pentru weekendul de Rusalii din 2022 comparativ cu cel din 2021. Au fost eliminate restricţiile, nu mai există incertitudine în ceea ce priveşte deplasările, aşa cum se întâmpla în anii trecuţi, astfel că turiştii se pot bucura acum de călătorii fără griji.

„Există, însă, câteva schimbări la nivelul tarifelor percepute de hotelieri, care sunt acum mai mari decât în anii trecuţi, un fenomen pe care specialiştii l-au tot anunţat în ultima perioadă. În România, preţul unui sejur pentru 2 persoane, 2 nopţi, în timpul Rusaliilor, a crescut semnificativ comparativ cu 2021. De exemplu, tariful pentru o cameră de hotel a crescut cu 40%, de la 638 lei la 895 lei, în timp ce preţul pentru o cameră la pensiune a crescut cu 36%, de la 529 lei la 717 lei. Important de menţionat este şi faptul că, în ciuda scumpirilor, turiştii mai pot folosi şi în luna iunie voucherele vechi, rămase nefolosite din 2019 şi 2020, pentru achiziţia cazărilor în ţară”, relevă analiza platformei hoteliere Travelminit.ro.

De asemenea, au început să fie încărcate şi cardurile de vacanţă pentru 2022, o măsură care va avea un impact uriaş pentru piaţa turismului.

„Ne aşteptam la o creştere a numărului de rezervări pe timpul verii, însă trebuie să recunoaştem că este o creştere chiar mai mare decât ne-am imaginat, ceea ce nu poate decât să ne bucure, fiind un semn clar al interesului turiştilor pentru destinaţiile din România. Această minivacanţă de Rusalii este doar începutul unei veri pline în turism, care, treptat, va reveni la nivelul de dinaintea pandemiei, mai ales că avem în continuare disponibilităţi la cazări din toată ţara, pachete promoţionale, dar şi locuri noi de explorat”, a declarat Rita Szilveszter, online marketing expert Travelminit.ro.

Fondată în Cluj-Napoca, compania Travelminit este unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa rezervărilor hoteliere din România din 2017. Portofoliul Travelminit conţine 7.500 de unităţi de cazare (hoteluri, pensiuni, apartamente) din România active pe platforma şi acoperă o gama largă de cazare în toată ţară (litoral, munte, destinaţii balneoclimaterice şi oraşe mari), fiind lider pe piaţă rezervărilor cu card de vacanţă. În 2021, Travelminit a raportat 13,5 milioane de euro vânzări în România şi 16 milioane de vizite pe platformă. Din 2020, Travelminit face parte din Szallas Group, care are în portofoliu 12 platforme hoteliere în Centrul şi Estul Europei (România, Ungaria, Polonia, Cehia, Croaţia), cu vânzări de peste 150 milioane de euro şi peste 350 de angajaţi.

author avatar
Adrian Nicolae
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version