Uniunea Scriitorilor din România (USR) se confruntă cu un scandal imens: 11 scriitori l-au detronat pe Manolescu și au preluat conducerea, săptămâna trecută, iar Consiliul USR i-a exclus, luni, din Uniune ”pe membrii autodeclaratei conduceri a USR”.
Este vorba despre cunoscuții scriitori Ioana Crăciunescu, Dan Iancu, Florin Iaru, Cosmin Perța, Valeriu Mircea Popa, Cristian Tiberiu Popescu, Octavian Soviany, Adrian Suciu, Cristian Teodorescu, Paul Vinicius și Daniel Vorona.
Nicolae Nanolescu susține că alegeri pentu o nouă conducere pot fi făcute, legal, peste 2 ani.
Potrivit unui comunicat al USR, “Comisia de Monitorizare, Suspendare și Excludere a constatat încălcarea de către un număr de membri ai Uniunii Scriitorilor din România a art. 16 și următoarele din cap. 5 din Statutul USR, în sensul că au convocat nestatutar o Adunare Generală Extraordinară și au organizat, la data de 19 martie, o Adunare Generală Extraordinară nestatutară, nedesfășurată prin adunările generale ale Filialelor, în care s-au votat nestatutar noi organe de conducere”.
Prin comunicatele remise presei, s-a folosit abuziv și nelegal sigla USR, uzurpându-se calitățile oficiale ale persoanelor alese legal și statutar în funcțiile de conducere și creându-se astfel prejudicii de imagine grave Uniunii, în aceste condiții Comisia de Monitorizare, Suspendare și Excludere propunând Consiliului USR excluderea scriitorilor amintiți, adaugă sursa citată.