Propus de cei din stradă în delegaţia societăţii civile care va merge la Cotroceni, artistul Tudor Chirilă a refuzat, dar spune că dacă s-ar afla față în față cu președintele Iohannis i-ar spune aşa: “Oamenii din stradă v-au votat preşedinte și ei nu simt că de când ați fost învestit le-ați reprezentat interesele”.

chirila

În mesajul său de pe Facebook, Chirilă îşi motivează prin mai multe motive refuzul. În primul rând, “strada nu se poate organiza într-un timp atât de scurt astfel încât să se poată constitui într-un organism cu adevărat reprezentativ. Sunt absolut convins că propunerile care au venit către mine reprezentau doar o parte a întregului”.

Apoi, “consultările de la Cotroceni sunt inutile. Preşedintele Iohannis este deja la curent cu ceea ce doreşte strada. Cea mai importantă revendicare, resetarea întregii clase politice, nu are cum să nu fi ajuns la el”.

Chirilă nu are încredere în cei care au ajuns faţă în faţă cu preşedintele Klaus Iohannis: “Cine merge la consultări, chiar dacă are mandatul întregii mişcări de protest, merge complet nepregătit”.

În al treilea rând, Tudor Chirilă arată că “Mișcarea din Piața Universității reclamă un lider”, dar “Continuarea protestelor ne va arăta ce avem de făcut. Nevoia de lider e liderul în sine”.

Chirilă îl urechează chiar şi pe preşedintele Klaus Iohannis, despre care spune că mai trebuie să răspundă multor întrebări.

“Aveţi obligaţia să vă justificaţi prin acţiuni mandatul pe care vi l-au dat românii. Dacă doreaţi o consultare reală cu strada ar fi trebuit să începeţi prin a da un semnal că sunteţi la curent cu revendicările ei, nu să programaţi de pe azi pe mâine o aşa-zisă consultare cu societatea civilă. Cred ca societatea civilă sau strada nu trebuie să participe la gesturile de imagine ale preşedintelui. E mult prea grav momentul în care ne aflăm”, conchide Chirilă.

Iată mesajul integral:

chirila mesaj

chirila mesaj 1

mesaj chirila 2

mesaj chirila 3

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version