Axis Communications prezintă o soluție pentru monitorizarea parcarilor: AXIS P1425-LE Mk II, cameră compactă, ce poate funcţiona la temperaturi extreme cuprinse între -30 ºC – 50 ºC.

Modelul foloseşte lentile varifocale motorizate şi dispune de funcţionalitate P-Iris.

Lentilele varifocale ale camerei induc o flexibilitate sporită integratorului, acesta putând ajusta rapid câmpul vizual din interfaţa web a echipamentului. Senzorul de 2 MP al camerei oferă imagini FullHD, la o frecvenţă a cadrelor de până la 60 de cadre pe secundă.

Camera foloseşte, de asemenea, tehnologia Axis OptimizedIR. Aceasta dă posibilitatea realizării unei iluminări IR adaptate unghiului de vizibilitate.

AXIS P14 Network Camera Series

Astfel, AXIS P1425-LE Mk II asigură în mod automat o iluminare eficientă, chiar şi în zonele complet întunecate. Iluminarea generată de LED-urile IR este aproape invizibilă pentru ochiul uman, însă cu ajutorul ei pot fi detectate obiecte aflate la o distanță de până la 20 m faţă de cameră.

Având o carcasă compactă şi uşoară, precum şi un sistem de prindere pe tavan sau perete dispus în pachet, AXIS P1425-LE Mk II se instalează rapid şi simplu.

Camera este compatibilă şi cu alte accesorii precum AXIS Weather Shield K, pentru o protecţie sporită împotriva soarelui şi a ploii. Modelul beneficiază, de asemenea, şi de avantajele tehnologiei Power over Ethernet, alimentarea realizându-se direct prin intermediul cablului de reţea.

Despre Axis Communications

Axis este lider mondial în echipamente video de rețea, oferind soluţii inteligente și sigure, contribuind în mod direct la tranziția către soluții digitale de supraveghere. Produsele și soluțiile video profesionale AXIS sunt dezvoltate în jurul unei platforme inovatoare și deschise.

Axis are peste 2.600 de angajați în peste 50 de birouri din lume și cooperează cu peste 90.000 de parteneri din 179 de țări. Compania Axis a fost fondată în anul 1984 în Suedia și este listată la bursa NASDAQ OMX Stockholm sub numele AXIS www.axis.com.

author avatar
Madalin Bulf
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version