Guvernul marchează “Ziua Brâncuși” printr-o expoziție fotografică organizată în 18 și 19 februarie la Palatul Victoria,  dedicată aniversării a 140 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși.

expozitie brancusi

Ziua de naştere a lui Brâncuşi, 19 februarie, a fost declarată anul trecut zi naţională iar anul acesta este primul în care se sătbătoreşte. Iniţiatorii au argumentat gestul drept o reparaţie morală faţă de “refuzul şi umilirea marelui sculptor de către statul român”.

La moartea sa, statul român a refuzat să primească moştenirea lăsată de Brâncuşi – atelierul său parizian, care a intrat în patrimoniul statului francez.

“În acest an, marcăm pentru prima dată Ziua Brâncuși, o reparație morală față de marele nostru sculptor, român prin apartenență, universal prin creație. Am avut recent ocazia să revăd operele sale care se găsesc la Atelierul Brâncuși din Paris și am trăit o mare bucurie și mândrie. Avem însă la îndemână creațiile de la Târgu Jiu, care trebuie văzute de fiecare dintre noi și îi îndemn, mai ales pe tineri, să descopere astfel valorile românești  autentice”, a declarat premierul Dacian Cioloș.

Cele 20 de fotografii expuse în Holul Central al Palatului Victoria ilustrează opere ale marelui sculptor român și au fost puse la dispoziție de Centrul de cercetare, documentare și promovare “Constantin Brâncuși”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version