Penitenciarul Rahova este cel de-al nouălea, din cele 45 de penitenciare din România, în care izbucnesc proteste în ultimele zile.

sursa foto epochtimes-romania.com
sursa foto epochtimes-romania.com

Miercuri la prânz, reprezentanţii Penitenciarului au recunoscut că există 20 de deţinuţi care au intrat în greva foamei în special pentru a-şi manifesta solidaritatea cu deţinuţii din celelalte penitenciare din ţară unde se înregistrează proteste.

Şi deţinuţii de la Rahova sunt extrem de nemulţumiţi de condiţii, însă Gabriela Livadariu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, susţine că a fost iniţiat un dialog cu protestatarii.

Începând de duminică seara, sute sau poate chiar mii de deţinuţi din Iaşi, Poarta Albă, Botoşani, Oradea, Miercurea Ciuc, Giurgiu, Vaslui, Brăila şi Bucureşti protestează, într-un mod sau altul, în special faţă de condiţiile de detenţie (supraaglomerare, mizerie, prezenţa de insecte şi şobolani, etc.).

Cele mai multe dintre manifestări sunt îndreptate împotriva Ralucăi Prună, ministrul Justiţiei, dar aceasta a precizat că “nu doresc să fac niciun comentariu cu privire la situaţia din penitenciare. Lucrăm la asta şi când vom avea ceva de comunicat, util, vom comunica”.

Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor îşi manifestă teama că, pe fondul refuzului de hrană şi al perioadei caniculare, deţinuţii care au intrat în greva foamei îşi pun viaţa în pericol.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version