Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Parlamentul l-a revocat pe Bădălău de la vicepreședinția Curții de Conturi / JUSTIȚIE: Cocoş, Crinuţa Dumitrean, Diacomatu și „Stelu” au scăpat de condamnări / ÎCCJ: Faptele s-au prescris  / CCR se va pronunța în 14 decembrie pe suprataxarea contractelor de muncă part-time / 

Breaking News:

7 militari de la Baza Mihail Kogălniceanu şi un civil, arestați pentru furt de motorină şi kerosen

Șapte militari de la Baza Mihail Kogălniceanu şi un civil, au fost arestaţi preventiv, pentru 30 de zile, după ce au fost reţinuţi de procurorii militari pentru că au furat din unitatea militară 7 tone de combustibil – motorină şi kerosen.

Decizia  judecătorilor de la Tribunalul Constanţa nu este definitivă, ea putând fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Unii dintre inculpaţi au cerut instanței, încă de la început, să fie plasați sub control judiciar, iar alții, să li se aplice măsura arestului la domiciliu. Astfel, ei ar putea contestadecizia instanței.

Aceasta este a doua anchetă a procurorilor care vizează furtul de combustibil de la Baza Kogălniceanu.

În noiembrie 2021, DIICOT a efectuat percheziţii într-o cauză vizând destructurarea unei grupări care fura motorină din Baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Procurorii susţineau că membrii acestei grupări au sustras diverse cantităţi de motorină din generatoarele care deservesc anumite zone din cadrul unităţii militare din Baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu, prejudiciul reclamat de Guvernul federal al SUA fiind de 2 milioane de dolari,

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv