Acțiunea disciplinară declanșată de Inspecția Judiciară împotriva lui Kovesi, în urmă cu nouă luni, pentru comunicatul despre fostul deputat PSD Vlad Cosma a fost respinsă, luni, de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

În raportul Inspecţiei Judiciare, înaintat în septembrie 2018, se susţinea că Laura Codruţa Kovesi a inserat într-un comunicat de presă, pe vremea când deținea funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pasaje din înregistrările discuţiilor purtate la sediul DNA Ploieşti, care constituiau probe într-un dosar care îi viza pe membrii familiei Cosma.

În februarie 2018, DNA a transmis un comunicat în care era redată transcrierea unor convorbiri purtate de persoane din anturajul fostului deputat PSD Vlad Cosma la sediul DNA Ploieşti.

Potrivit DNA, persoanele respective au cerut procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situaţie juridică favorabilă lui Vlad Cosma şi tatălui său, Mircea Cosma, condamnați în primă instanță la 5 ani, respectiv 8 ani de închisoare, pentru luare de mită şi abuz în serviciu. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version